Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 15 WTA, s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale unui turneu de grand slam, după ce a învins-o pe americanca Taylor Townsend, venită din calificări şi locul 116 WTA.
Bianca Andreescu s-a impus cu scorul de 6-1, 4-6, 6-2, după o oră şi 55 de minute. Townsend a eliminat două românce în tururile anterioare, pe Sorana Cîrstea, locul 106 WTA, cu scorul de 7-5, 6-2, în turul al treilea, şi pe Simona Halep, locul 4 WTA, cu 2-6, 6-3, 7-6 (4), în turul al doilea.
În sferturi, Andreescu va evolua contra belgiencei Elise Martens, locul 26 mondial, care a trecut de sportiva americană Kristie Ahn, locul 141 WTA şi beneficiara unui wild card, scor 6-1, 6-1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: andreescu us open halep