Biletul zilei vine de la Roland Garros, competiţia feminină, unde vom paria pe partidele dintre Camila Giorgi – Aryna Sabalenka, respectiv Jessica Pegula – Tamara Zidansek.
Deschidem biletul cu partida dintre Camila Giorgi, locul 30 WTA, şi Aryna Sabalenka, ocupanta poziţiei a şaptea în ierarhia WTA. Camila Giorgi vine după 2 victorii de moral în primele 2 tururi, împotriva Shuai Zhang, scor 2-1 la seturi, şi contra Yuliei Putintseva, în minimum de seturi, după un debut pe zgură foarte slab, cu eliminări în primele tururi la Stuttgart, Madrid şi Roma. Pe seama acestor evoluţii slabe putem pune accentul pe meciurile puţine pe care tenismena italiană le-a disputat de la începutul anului, doar 13 la număr, în aproximativ 6 luni. Biletul zilei poate fi pariat la Betano, una dintre cele mai bune case de pariuri din România.
Sabalenka nu a jucat foarte bine la primul său turneu pe zgură din acest an, fiind eliminată din optimi de Anisimova, la Charleston, care a eliminat-o pe Aryna şi în primul tur la Madrid, apoi a jucat finala Stuttgart, unde a fost învinsă de liderul clasamentului WTA, Iga Swiatek, de care a mai fost înfrântă şi în semifinale la Roma. Sportiva din Belarus a câştigat partidele sale din primele 2 tururi, cu jucătoare mult mai slab cotate, precum Chloe Paquet, în 3 seturi, şi Madison Brengle, în minimum de seturi, iar acum urmează un meci mai dificil. Cele două sportive se vor întâlni pentru a treia oară, după ce Sabalenka s-a impus în primul duel direct, la Lugano, în 2018, iar Giorgi la Eastbourne, în 3 seturi. Sabalenka are o formă bună, iar Giorgi nu are foarte multe meciuri în picioare, aşa că vom miza pe victoria sportivei din Belarus, care ne va aduce o cotă de 1.33.
Biletul Zilei din 28 mai 2022. Tenis de clasă în weekend
Al doilea eveniment propus pentru biletul nostru este duelul dintre Jessica Pegula şi Tamara Zidansek, care se vor confrunta pentru un loc în optimile de la Roland Garros. Pegula, aflată pe locul 11 WTA, are o a doua parte de sezon bună, cu o finală la Madrid, pierdută împotriva lui Ons Jabeur, dar şi un parcurs până în optimi la Roma, unde a fost înfrântă de Aryna Sabalenka. Dacă vrei să îţi încerci norocul şi la rotiri gratuite, intră pe unul dintre cele 20 de site-uri licenţiate din România.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Biletul Zilei din 28 mai 2022. Tenis de clasă în weekend
Sportiva americană a evoluat foarte mult în ultimul an de zile, iar intrarea sa în top 10 va fi o formalitate, mai ales dacă parcursul său la Roland Garros va fi cât mai lung, urmând să se dueleze cu Tamara Zidansek, din Slovenia, în al treilea tur, pentru un loc în şaisprezecimi. Zidansek nu a avut performanţe notabile în această jumătate de an, fiind eliminată după primele partidele la majoritatea turneelor, excepţii fiind Adelaide, unde s-a retras în semifinale şi Australian Open, la care a fost devansată de Alize Cornet. În rest, performanţele din ultima lună ale lui Zidansek sunt foarte slabe, cu doar 2 victorii pe zgură în 5 partide disputate, la 4 turnee diferite. Miza va fi pe victoria lui Pegula, pentru cota 1.36, una destul de bună pentru un bilet cu mai multe evenimente.
Biletul Zilei 28 mai 2022
- Camila Giorgi – Aryna Sabalenka – 2 @ 1.33
- Jessica Pegula – Tamara Zidansek – 1 @ 1.36
- Curs final: 1.80
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: biletul zilei