Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Biletul Zilei din 5 Ianuarie 2021. Trei meciuri pentru cota 2.94

Biletul Zilei din 5 Ianuarie 2021. Trei meciuri pentru cota 2.94

Biletul zilei

Comentarii

Jumătatea săptămânii ne aduce partide în care sunt implicate echipe precum Real Madrid, Chelsea sau Tottenham.

Deschidem biletul cu partida din Cupa Regelui, dintre Alcoyano şi Real Madrid, unde vom miza pe o victorie la scor a madrilenilor în detrimentul formaţiei de liga a treia. După înfrângerea neaşteptată împotriva celor de la Getafe, elevii lui Carlo Ancelotti vor dori să se revanşeze faţă de fani cu o victorie la scor împotriva modestei Alcoyano. Aşadar, vom alege pariul „2 & Peste 2.5”, pentru cota oferită, 1.65, care este foarte avantajoasă.

Continuăm seria partidelor de pe bilet cu încă o partidă de Cupa Spaniei, cea dintre Eibar şi Mallorca, unde vom alege un pariu pe goluri. Datorită faptului că Eibar este într-o formă foarte bună, nu vom putea miza pe o potenţială câştigătoare în acest duel, ţinând cont şi de valoarea apropiată a echipelor, Eibar fiind o candidată la promovarea în prima ligă. Vom alege pariul „Peste 1,5 goluri”, pentru cota 1.33, mai ales că Eibar a marcat cel puţin o dată în ultimele 10 partide de pe teren propriu. 

Biletul Zilei din 5 Ianuarie 2021. Trei meciuri pentru cota 2.94

Va recomand intotdeauna sa aveti un buget limitat la pariuri sportive, care să nu depăşească 10% din încasările voastre lunare.

Închidem biletul cu partida dintre Chelsea şi Tottenham, în cadrul Cupei Ligii din Anglia, prima manşă. Cei doi manageri au mari probleme cu accidentările, dar şi cu cazurile de COVID-19, cel mai afectat fiind Thomas Tuchel, care are 5 absenţi, plus cei 3 incerţi Chalobah, Loftus-Cheek şi Lukaku, care nu vom şti daca vor evolua. În tabăra adversă, Antonio Conte are 3 absenţi, printre care Bergwijn, Romero şi Sessegnon, în ambele părţi fiind absenţe notabile. Vom alege un pariu pe goluri, anume „Peste 1,5 goluri”,mai ales că echipele vor introduce o garnitură de rezerve, competiţia nefiind în plan prioritar.

Biletul Zilei din 5 Ianuarie 2021. Trei meciuri pentru cota 2.94

Cele mai bune case de pariuri online din România pot fi accesate pe site-ul meu.

Împreună, cele 3 evenimente propuse au o cotă totală de 2.94.

BILETUL ZILEI 05.01.2022

  • Alcoyano – Real Madrid – 2 & Peste 2,5 goluri @ 1.65
  • Eibar – Mallorca – Peste 1,5 goluri @ 1.33
  • Chelsea Tottenham – Peste 1,5 goluri @ 1.34
  • Curs final: 2.94

Afla mai multe despre: biletul zilei 

viewscnt
Articole similare