You are here:

Billie Jean King Cup | Slovenia a egalat România, după ce a fost condusă cu 2-0. Câştigătoarea se va decide la dublu

Billie Jean King Cup | Slovenia a egalat România, după ce a fost condusă cu 2-0. Câştigătoarea se va decide la dublu

Tenis

Comentarii

Slovenia este la egalitate cu România, scor 2-2, după meciurile de simplu din cadrul întâlnirii de la Koper din calificările pentru turneul final al Billie Jean King Cup.

După ce în primul meci de sâmbătă, Ana Bogdan a fost învinsă de Tamara Zidansek, scor 3-6, 7-6 (4), 7-5, în trei ore şi şapte minute, şi Jaqueline Cristian a pierdut, scor 2-6, 4-6 cu sportiva Kaja Juvan, într-o oră şi 15 minute.

Vineri, în primul meci, Ana Bogdan, locul 58 WTA, a învins-o pe Kaja Juvan, numărul 121 mondial, scor 3-6, 6-3, 6-4, în două ore şi jumătate. Al doilea meci a fost câştigat, tot vineri, de Jaqueline Cristian (180 WTA) în faţa Tamarei Zidansek (102 WTA), scor 6-1, 4-6, 6-3, în două ore şi cinci minute.

Partida decisivă, cea de dublu, va avea ca protagoniste perechile Irina Bara/Monica Niculescu şi Pia Lovric/Nina Potocnik.

Învingătoarea întâlnirii de la Koper se califică la turneul final al Billie Jean King Cup. Învinsa va juca în play-off, în noiembrie.

Afla mai multe despre: româniaslovenia 

viewscnt
Articole similare