Echipa ploieşteană Petrolul a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia FC Argeş, în etapa a 27-a din Superligă.
Bogdan Andone a evitat subiectul "arbitraj", după eroare incredibilă a lui Radu Petrescu
”Ştiam că e un joc dificil, mai ales la fazele fixe defensive, dar nu cred că asta a fost cea mai mare problemă. S-a simţit după minutul 60 o oboseală fizică şi psihică. Ne-a costat meciul de marţi (n.r. cu Dumbrăviţa, în Cupă), pe care l-am jucat pe zăpadă mare. Băieţii au acuzat febră musculară a doua zi după acel joc, pentru că au existat mişcări atipice.
A fost consumul prea mare şi uşor-uşor am început să pierdem dueluri, să coborâm în teren şi Petrolul a pus o oarecare presiune. Nu vreau să mai comentez nimic despre arbitraj, a spus Dani (n.r. Coman) tot ce era de spus. Sunt două meciuri, cu UTA acasă şi cel de astăzi. Nu vreau să intru în detalii.
Au fost două săptămâni grele, am avut 5 jocuri. N-avem un lot extrem de mare, l-am pierdut şi pe Emmers, am tot încercat să facem rotaţii. S-a acumulat oboseală, e important că va urma o săptămână întreagă în care să ne pregătim pentru meciul cu Farul. Mai sunt 3 etape în care trebuie să facem cât mai multe puncte şi vom vedea la final unde ne vom situa”, a declarat Bogdan Andone.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Petrolul - FC Argeş 2-1
Scorul a fost deschis la Ploieşti după mai bine de o jumătate de oră de joc, iar cei care au făcut-o au fost oaspeţii. Dongmo a dat o pasă nefericită, până la Bettaieb, acesta a plecat pe contraatac şi a înscris, în minutul 38. Ploieştenii au replicat prin şutul lui Rareş Pop, din voleu, însă mingea a fost respinsă de Căbuz.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Intrat la pauză, Hanca a adus egalarea în minutul 65, cu o foarfecă spectaculoasă. Arbitrul a anulat un gol al oaspeţilor, în minutul 85, când Micovschi marcase, din lovitură liberă, însă Radu Petrescu fluierase înainte ca mingea să intre în poartă. Insistenţele gazdelor au dat roade în minutul 88, când Andres Dumitrescu a înscris cu o torpilă din careu şi Petrolul s-a impus cu 2-1.
În clasament FC Argeş e pe locul 4, cu 43 de puncte, iar Petrolul e pe locul 12, cu 28 de puncte.
Afla mai multe despre: argeş, petrolul, bogdan andone








