Bogdan Andone, antrenorul formaţiei FC Voluntari, nu şi-a încheiat conturile cu fosta echipă, Astra Giurgiu.
Antrenorul susţine că este în continuare în litigiu pentru recuperarea banilor restanţi.
„M-am săturat, deja cred că sunt patru luni! Am încheiat contractul cu Astra, dar încă suntem în litigiu pentru bani, am fost amânat a patra oară. Nu pricep de ce! Clubul a rupt contractul, nu existau clauze, nu exista nimic! E un caz simplu, la revedere! Vreau să se rezolve situaţia luna aceasta”, a declarat Andone pentru Gsp.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Întrebat dacă a mai vorbit cu patronul Ioan Niculae, tehnicianul a răspuns: „Nu, deloc, dar ăsta e modul lor de comportament, la fel a fost şi cu Alexa, şi cu Costel Enache. Păi, când am plecat am avut o discuţie cu Dani Coman, cu care aveam o relaţie bună. Pe baza amiciţiei i-am zis: „Patronul mă dă afară, ne strângem mâna, asta e! Vrem doar banii la zi, eu şi stafful". Cred că era octombrie. Dani a înţeles, a fost de acord, a rămas ca a doua zi să ne vedem şi să semnăm rezilierea. Patronul nu a fost de acord şi a picat soluţia aceasta”.
Andone a semnat în ianuarie cu FC Voluntari, echipă pe care a mai pregătit-o în perioada 2011-2012. Antrenorul mai are trecute în CV echipe precum Olimpia Satu Mare, ASU Poli, Metaloglobus, Energeticianul, FCSB şi Astra Giurgiu.
FC Voluntari va juca primul meci oficial din 2021 pe 12 ianuarie, în deplasare, cu Gaz Metan Mediaş (ora 17:00).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bogdan andone