Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Bogdan Rusu nu se teme de presiunea de la FCSB: ”Aşa, toţi am juca la echipele de la mijlocul clasamentului!”

Bogdan Rusu nu se teme de presiunea de la FCSB: ”Aşa, toţi am juca la echipele de la mijlocul clasamentului!”

FCSB

Comentarii

Bogdan Rusu a oferit primele declaraţii după ce a semnat cu FCSB.

Gigi Becali l-a transferat şi pe Bogdan Rusu, atacant care vine de la CS Mioveni. Jucătorul în vârstă de 32 de ani a fost dorit în această vară şi de Universitatea Craiova

Gigi Becali este în plină campanie de transferuri. Cu banii luaţi pe transferul pe Florin Tănase, patronul FCSB încearcă să întărească ofensiva. Gigi Becali l-a transferat deja pe David Miculescu, pentru care a plătit 1,7 milioane de euro şi acum s-a înţeles cu CS Mioveni pentru transferul lui Bogdan Rusu.

Omul de afaceri din Pipera a făcut o alegere surprinzătoare pentru postul de atacant central. Gigi Becali a ajuns la un acord cu CS Mioveni pentru transferul lui Bogdan Rusu, un atacant în vârstă de 32 de ani.

Din informaţiile Orange Sport, suma de transfer este de 100.000 de euro, dar, cu tot cu bonusuri poate ajunge la 300.000 de euro. Bogdan Rusu a oferit primele declaraţii după ce a semnat cu FCSB. El susţine că nu se teme de presiunea de la echipă. 

”Aşa, toţi am juca la echipele de la mijlocul clasamentului!”

”Sunt bucuros că am ajuns la vârsta de 32 de ani să joc la Mioveni şi să fie interesate toate cele trei echipe la titlu an de an. Am vorbit cu domnul Becali şi chiar i-am promis că voi fi aici şi nu mai puteam schimba. Vorba e vorbă pentru mine şi aşa va fi mereu.

Eu cred că mă voi integra foarte bine pentru că sunt un jucător căruia îi place grupul, îi place să comunice cu toată lumea şi mă cunosc cu majoritatea jucătorilor din campionat. Da, aşa este, soţia şi copilul mă susţin la fiecare meci peste tot pe unde merg în ţară şi chiar au vrut să fie lângă mine acum. 

Cred că e ok să joci cu presiune. Atâta timp cât joci la Steaua, e normal să fie presiune. Aşa, toţi am juca la echipele de la mijlocul clasamentului şi am juca fără presiune. Nu e vorba că nu fac faţă la presiune, o să îmi văd de treabă, o să joc, o să dau tot ce e mai bun pentru mine şi să ne îndeplinim obiectivele. Dacă se va apela la serviciile mele, joc şi miercuri, de ce nu”, a spus Bogdan Rusu. 

Bogdan Rusu, 32 de ani, a început fotbalul la Aerostar şi a mai jucat în carieră la Farul, Astra, CF Brăila, SC Bacău, FC Braşov, Foresta, Hermannstadt, Petrolul şi Dunărea Călăraşi. La CS Mioveni s-a transferat în vara lui 2020.

500.000 de euro este cota de transfer a lui Bogdan Rusu, stabilită de site-ul transfermarkt.com. În sezonul trecut, Bogdan Rusu a avut 38 de apariţii pentru CS Mioveni, timp în care a marcat 9 goluri şi a reuşit două assist-uri.

Afla mai multe despre: fcsb-bogdan rusu-gigi becali 

viewscnt
Articole similare