Serie A ar putea avea parte de încă un jucător român. Este vorba despre unul dintre tinerii de perspectivă din prima ligă a României.
Două echipe din Italia, atente cu privire la un jucător român de mare potenţial: ”Sunt interesate”
Mario Tudose este unul dintre cei mai promiţători tineri jucători români din Superligă şi ar putea fi subiectul unui transfer foarte important în viitorul apropiat.
La nici 21 de ani, vârstă pe care o va împlini la data de 21 ianuarie, el este om de bază la FC Argeş, nou-promovata clasată pe loc de play-off.
După ce mai multe echipe din România, inclusiv campioana FCSB, l-au dorit pe Tudose, unul dintre reprezentanţii de seamă ai jucătorilor eligibili pentru regula U21, au apărut cluburi şi din străinătate interesate de el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai exact, din Italia, acolo unde le-a atras atenţia celor de la Lecce şi Sassuolo, care ar dori să îl transfere, după o monitorizare mai detaliată în prealabil.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Lecce şi Sassuolo sunt interesate de Mario Tudose, fundaş central născut în 2005, legitimat la ACSC FC Argeş. 21 de apariţii, toate ca titular, în campionat.
În România este unul dintre cei mai urmăriţi jucători de pe piaţă: asupra jucătorului din Piteşti, cu contract scadent în vara lui 2029, există interes din partea FCSB (pe care o va întâlni în următoarea etapă), Dinamo Bucureşti şi Universitatea Craiova.
Jucătorul s-a născut şi a crescut în academia Argeşului, dar a trecut apoi la echipa U17 a Benficăi, care deţine, de facto, 50% din drepturile federative (are jumătate dintr-o eventuală revânzare realizată de clubul român). De ce Serie A? Pentru că dosarul lui Tudose se află pe biroul mai multor cluburi.
Potrivit informaţiilor obţinute de tuttomercatoweb.com, românul de 20 de ani ar fi urmărit şi evaluat de Sassuolo, Lecce şi nu numai, atât în această fereastră de mercato, cât şi în cea de vară.
În ciuda vârstei tinere, a devenit o piesă importantă. A trecut prin rândurile lotului naţional de tineret şi este acum un jucător cheie pentru echipa Under-21”, au scris cei de la Tuttomercatoweb.
Mario Tudose a jucat în toate cele 21 de etape din Superliga României disputate până acum, iar cota sa actuală de piaţă este de un milion de euro, potrivit Transfermarkt.com.
- Citește și
- CFR Cluj a spus adio unui jucător român de bază. A fost transferat în străinătate: ”Vei rămâne mereu unul dintre noi!”
- Nicolae Stanciu, apărat de Edi Iordănescu: ”Este un lider care m-a ajutat să reconstruim naţionala. E un mare minus absenţa lui”
- Cătălin Cîrjan s-a decis după oferta bombă venită din Ucraina! Ce răspuns le-a dat şefilor de la Metalist după nici 24 de ore
Afla mai multe despre: arges, mario tudose, serie a








