You are here:

ULTIMĂ ORĂ | Simona Halep are un nou antrenor. Anunţul apărut la Melbourne imediat după înfrângerea în faţa Serenei Williams

ULTIMĂ ORĂ | Simona Halep are un nou antrenor. Anunţul apărut la Melbourne imediat după înfrângerea în faţa Serenei Williamsgalerie foto

Tenis

Comentarii

Simona Halep a fost surprinsă la încălzirea de dinaintea meciului cu Serena Williams alături de Thierry Van Cleemput, antrenor belgian care duminică şi-a încheiat colaborarea cu conaţionalul David Goffin.

UPDATE | În plus, imediat după meciul cu Serena, unul dintre jurnaliştii prezenţi la Australian Open, Dewulf Filip, a confirmat că Thierry Van Cleemput o va pregăti, pentru început, pe Simona Halep la turneele de la Doha şi de la Dubai.


Thierry Van Cleemput a colaborat cu David Goffin de la începutul lui 2014. De-a lungul carierei i-a mai pregătit pe Olivier Rochus, Steve Darcis şi a fost asistent în echipa de Cupa Davis.

Ieri, după eliminarea lui David Goffin, presa din Belgia scoate la iveală negocierile dintre Halep şi Van Cleemput. Jurnaliştii aminteau că antrenorul a refuzat-o pe iniţial pe româncă, înaintea turneului, dar s-a răzgândit între timp şi în perioada următoare va face oficial anunţul.

Presa belgiană scrie că Thierry Van Cleemput, în vârstă de 50 de ani, unul dintre cei mai apreciaţi şi căutaţi antrenori din tenis, ar putea colabora cu Simona Halep. "Apreciat atât pentru cunoştinţele sale tactice şi tehnice, cât şi pentru succesul cu Goffin, el şi-a făcut un nume în culise şi a primit propuneri pentru a antrena din partea câtorva rachete mari. Numele circulă, cum ar fi cel al Simonei Halep. Nu există nicio confirmare, în acest moment, dar belgianul a apărut la terenul unde se antrena, luni, Halep, înaintea întâlnirii cu Serena Williasm. O întâmplare, înaintea unui meci de o asemenea importanţă? Probabil că nu", a scris La Derniere Heure.

Simona Halep a încheiat la sfârşitul anului trecut colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill. La Australian Open, Halep a mai colaborat cu Cahill, dar şi cu căpitanul nejucător al echipei României de Fed Cup, Florin Segărceanu.

 
 

Afla mai multe despre: thierry van cleemputhalepantrenamentantrenor 

viewscnt
Articole similare