Fostul acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Cristian Borcea, a schimbat de câteva zile aglomeraţia din celula Penitenciarului Rahova - unde a fost încarcerat pe 8 februarie, cu liniştea unei rezerve a Penitenciarului Spital Rahova.
Cristian Borcea a reuşit să obţină transferul din celulă în închisoarea-spital Rahova invocând, istoricul său medical – cardiopatie ischemică, bypass coronarian, hipertensiune arterială, intoxicaţie cu metale grele, insomnie, dislipidemie. Cererea lui de transfer nu a fost urmarea unei urgenţe medicale, dar nici nu putea fi respinsă, pentru că trebuia să se stabilească dacă bolile de care suferă necesită menţinerea lui în spitalul penitenciar pe durata detenţiei sau el poate să stea în celulă.
„Nu e bolnav sau oricum nu e ceva grav. Deţinutul a cerut să fie supus unor controale medicale. Doar se caută de boli, dar cum istoricul său medical este destul de încărcat, nimeni nu vrea să rişte. Aşa că i-a fost aprobat transferul la spital (Penitenciarul Spital Rahova, n.r.)”, a declarat pentru sursa citată, cei de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: puscarie, borcea, rahova, spital, analize, probleme, dinamo