You are here:

Boris Becker e la pământ. În ce situaţie disperată a ajuns pentru a scăpa de faliment: "Are datorii de peste 60 de milioane de euro"

Boris Becker e la pământ. În ce situaţie disperată a ajuns pentru a scăpa de faliment: "Are datorii de peste 60 de milioane de euro"

Tenis

Comentarii

Fostul tenismen Boris Becker a declarat pentru BBC că are un paşaport diplomatic real, emis de Republica Centrafricană. El a făcut această precizare în contextul în care şeful de cabinet al ministrului de Externe din ţara africană a afirmat zilele trecute să Becker are un paşaport diplomatic fals.

“Nu ştiu ce se întâmplă în Republica Centrafricană din punct de vedere politic, dar eu am primit paşaportul de la ambasador. Am vorbit cu preşedintele de multe ori. Cred că documentele pe care mi le-au dat ar trebui să fie legale”, a spus Boris Becker, potrivit bbc.com.

Întrebat dacă ar fi dispus să meargă în Republica Centrafricană în cazul în care i se va cere acest lucru, el a răspuns afirmativ. “Aş fi bucuros să merg la Bangui cât mai curând şi să discut personal cu cei de acolo despre cum putem rezolva această neînţelegere şi această confuzie”.

Zilele trecute, şeful de cabinet al ministrului de Externe din Republica Centrafricană, Cherubin Moroubama, a declarat pentru AFP că seria documentului este aceeaşi cu cea a unui paşaport dintr-un lot furat în 2014. El a precizat că paşaportul diplomatic, care ar fi fost emis în 19 martie 2018, nu are nici semnătura şi nici ştampila ministrului de Externe.

În urmă cu o săptămână, Boris Becker, ameninţat de o procedură a falimentului personal în Marea Britanie, a invocat rolul său de ambasador al Republicii Centrafricane în UE pentru a scăpa procedurile judiciare.

Dacă acestă calitate va fi recunoscută de Înalta curte britanică, Becker va fi plasat sub protecţia Convenţiei de la Viena, care ar obliga statul african să-şi dea acordul justiţiei britanice pentru o procedură împotriva fostului sportiv, de trei câştigător la Wimbledon.

Boris Becker, cel mai tânăr câştigător al turneului de la Wimbledon, la 17 ani, în 1985, a fost declarat falit, în urmă cu un an, de o instanţă din Londra.

Germanul, dator la mai multe bănci britanice, nu a fost prezent  la audieri, fiind reprezentat de un avocat. Acesta a cerut amânarea judecăţii cu 28 de zile, timp în care fostul jucător de tenis să obţină ridicarea unei ipoteci de şase milioane de euro de pe o proprietate de-a sa din Spania. Reprezentantul reclamanţilor nu a fost de acord cu un nou termen. Acesta a argumentat că pârâtul a mai cerut o amânare, la 28 aprilie, din acelaşi motiv şi până în prezent nu au fost semne că Becker va putea să scape de ipotecă şi să-şi plătească apoi datoriile în Marea Britanie.

Judecătoarea a respins cererea de amânare şi a constatat falimentul fostului sportiv, acum comentator TV. "Lasă impresia unui om care îşi bagă capul în nisip", a comentat judecătoarea. "Nu e o persoană sofisticată când vine vorba de finanţe", l-a apărat avocatul pe Becker.

În octombrie trecut, publicaţia Bunte a scris că "fostul tenismen are datorii de peste 60 de milioane de euro şi că germanul intenţionează să-şi vândă la licitaţie cele trei trofee câştigate la Wimbledon, în speranţa că va reuşi să obţină astfel un milion de euro". Sursa citată preciza atunci că este posibil ca lista creditorilor fostului jucător să fie chiar mai lungă.

În vârstă de 50 de ani, Boris Becker, fost numărul 1 mondial, are în palmares două titluri la Australian Open, trei la Wimbledon şi unul la US Open, toate la simplu.

Afla mai multe despre: beckerrepublica centrafricanawimbledon 

viewscnt
Articole similare