Simona Halep (2 WTA) are un nou suporter de lux în rândul marilor jucători de tenis. După ce a lăudat-o pe Halep în timpul turneului de la Australian Open, Boris Becker a încurajat-o pe constănţeancă după eşecul suferit în a treia finală de Mare Şlem a carierei (6-7, 6-3, 4-6 cu Wozniacki).
Becker, deţinător a 6 titluri de Mare Şlem, i-a ridicat moralul Simonei, exprimându-şi încrederea în capacitatea româncei de a mai ajunge şi în alte finale majore: "Vor mai fi multe finale, fată! Tu doar continuă să-ţi faci jocul, campioano!", a scris pe Twitter cel care, la fel ca şi Halep, l-a avut mentor pe Ion Ţiriac pe vremea când se afla în activitate. Mesajul lui Becker a mişcat-o pe Simona, care a replicat imediat: "Mulţumesc, Boris!".
Reacţia neamţului a venit după ce Halep a descris în câteva fraze experienţa trăită la Melbourne: "La revedere, Melbourne! A fost un turneu grozav, întotdeauna e special să joci o finală de Grand Slam. Nu este trofeul pe care mi l-am dorit, însă sunt recunoscătoare pentru această experienţă. Îţi mulţumesc, Darren, pentru că eşti alături de mine!".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, mesaj, sustinere, comentariu, boris becker