Diego Simeone va înregistra, miercuri, meciul cu numărul 400 ca antrenor al echipei Atletico Madrid, în întâlnirea cu formaţia Sant Andreu de pe teren propriu, din returul 16-imilor de finală ale Cupei Spaniei, informează marca.com. În meciul tur, desfăşurat pe terenul echipei din liga a patra, Atletico s-a impus cu 1-0.
Argentinianul de 48 de ani a fost până în prezent antrenorul madrilenilor la 264 de meciuri în campionat, la 44 în Cupa Spaniei, la patru în Supercupa Spaniei, la 59 în Liga Campionilor, la 26 în Liga Europa şi la două în Supercupa Europei.
El a obţinut cu echipa lui 245 victorii, 89 rezultate de egalitate şi 65 de înfrângeri.
Atletico, sub conducerea tehnicianului aflat în funcţie din 23 decembrie 2011, a câştigat Liga Europa în 2012, la Bucureşti, Spercupa Europei în 2012, Cupa Spaniei în 2013, campionatul spaniol în 2014, Supercupa Spaniei în 2014, Liga Europa în 2018 şi Supercupa Europei în 2018. De asemenea, Atletico a mai disputat două finale ale Ligii Campionilor, ambele pierdute în faţa rivalilor de la Real Madrid, în 2014 şi 2016.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Doar Luis Aragones are mai multe meciuri ca antrenor al echipei Atletico Madrid, 611.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simeone, atletico madrid, cupa spaniei