Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Borussia Dortmund a luat decizia. Marco Rose, demis de pe banca echipei după doar un an

Borussia Dortmund a luat decizia. Marco Rose, demis de pe banca echipei după doar un an

Borussia Dortmund

Comentarii

Borussia Dortmund a anunţat că s-a despărţit de antrenorul Marco Rose, după doar un an, astfel că a devenit a cincea echipă din Bundesliga rămasă fără tehnician după încheierea sezonului.

Rose, 45 de ani, a venit la Dortmund anul trecut de la Borussia Moenchengladbach, dar echipa a avut un sezon dezamăgitor, fără a se dovedi a fi o contracandidată serioasă la titlu pentru Bayern Munchen, care a cucerit al zecelea său titlu consecutiv. În plus, Borussia a părăsit prematur Champions League, apoi Europa League şi Cupa Germaniei.

Dortmund a precizat că decizia s-a luat după o analiză a sezonului în care au fost implicaţi, joi, Rose şi conducerea clubului, în frunte cu Hans-Joachim Watzke.

''Această zi nu este una uşoară pentru niciunul dintre noi, din cauza respectului reciproc dintre noi. După un sezon nesatisfăcător din diferite motive, am realizat că nu am profitat de ocazii pe multe planuri'', a declarat Watzke.

''În ciuda unui sezon dificil, cu multe situaţii imprevizibile, eram convins în legătură cu calea noastră. În timpul discuţiilor am avut impresia că această convingere nu este la sută la sută pentru toţi cei responsabili. Aşa că am decis împreună să punem capăt colaborării'', a spus, la rândul său, Marco Rose.

La finalul sezonului din Bundesliga, Borussia Moenchengladbach s-a despărţit de Adi Huetter, Florian Kohfeldt a plecat de la VfL Wolfsburg, Sebastian Hoeness a părăsit-o pe Hoffenheim, iar Markus Weinzierl a demisionat de la FC Augsburg.

Dortmund vrea să fie o candidată serioasă la titlu pentru Bayern în sezonul viitor şi a transferat deja trei internaţionali germani, pe atacantul Karim Adeyemi şi pe fundaşii Nico Schlotterbeck şi Niklas Sule, însă i-a pierdut pe atacantul norvegian Erling Haaland (plecat la Manchester City) şi pe mijlocaşul belgian Axel Witsel.

Afla mai multe despre: dortmund 

viewscnt
Articole similare