Comisia de box a statului New York l-a suspendat pe Ryan Garcia pe o perioadă de un an, informează ESPN.
Pugilistul din California, în vârstă de 25 de ani, a fost depistat pozitiv cu ostarină la meciul cu Devin Haney, în data de 20 aprilie.
Cu un comportament haotic în unele momente premergătoare meciului, venind peste limita de greutate, el a câştigat în cele din urmă meciul (fără centură în joc) la puncte. Acest succes a fost transformat acum într-un non-combat.
Ca urmare a acestei sancţiuni, Garcia trebuie să restituie către Golden Boy, promotorul meciului, un milion de dolari şi să plătească o amendă de 10.000 de dolari Comisiei de Box din New York.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ryan garcia, suspendare, dopaj