Florin Bratu a susţinut conferinţa premergătoare derby-ului FCSB - Dinamo, programat duminică, de la ora 21:00, în direct la Telekom Sport 1 şi cu faze VIDEO pe telekomsport.ro.
„Va fi un meci intens, în care jucătorii mei vor da maximum. Ne temem de acest meci. Steaua are jucători ofensivi de calitate. Antrenorul este tânăr, ambiţios, managerul la fel. Ne aşteptăm la multă ostilitate. E bine că suntem subestimaţi şi că nu se gândesc foarte mult la noi. Vedem mâine ce va fi.
Nu m-am gândit dacă Dică va fi demis sau nu dacă va pierde. E problema lor asta. Eu mă gândesc doar la mine şi la Dinamo. Nu contează în ce perioadă jucăm. Tot derby e, tot acelaşi interes va fi. Ne aşteptăm să vedem un nivel bun, ţinând cont că e începutul campionatului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Au echipă valoroasă, echilibrată în toate compartimentele. Dennis Man, Tănase, Teixeira, „Bizonul” dacă va juca, toţi au valoare ridicată. Noi nu avem nicio problemă de lot pentru acest meci. În momentul de faţă au venit jucătorii pe care mi i-am dorit. Avem un lot echilibrat. Delorge e un fundaş lateral dreapta de valoare şi de perspectivă, are doar 20 de ani. Sper să-l vedem uşor, uşor impunându-se în primul 11, iar, cu timpul, să devină un nume important pentru Dinamo. E profllul pe care îl căutam eu: stă bine defensiv, urcă, are forţi, viteză...” - a spus Florin Bratu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florin bratu, dinamo, fcsb, liga 1