Marquinhos (30 de ani) le cere fanilor brazilieni să nu-şi piardă încrederea în echipa naţională, chiar dacă aceştia au tot dreptul să o facă după rezultatele neconvingătoare din ultima vreme.
Criza din naţionala Braziliei continuă. Jucătorii iau măsuri
Brazilia, de cinci ori câştigătoare a Cupei Mondiale, nu a reuşit să impresioneze în preliminariile Americii de Sud pentru turneul din 2026, însă fundaşul Marquinhos le-a cerut fanilor să rămână alături de echipă înaintea meciului de marţi, de pe teren propriu, cu Uruguay, relatează Reuters.
Cu cinci victorii, patru înfrângeri şi două remize, Brazilia ocupă locul patru în clasament cu 17 puncte, la cinci puncte în spatele liderului Argentina, primele şase clasate calificându-se automat la Cupa Mondială din America de Nord. Uruguay ocupă locul al doilea cu 19 puncte.
”Chiar dacă multe lucruri i-ar putea face pe oameni să-şi piardă speranţa în echipa naţională, le cerem să nu-şi piardă niciodată pasiunea pentru ea”, a declarat duminică fotbalistul în vârstă de 30 de ani la o conferinţă de presă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Brazilia, care a fost învinsă de Uruguay la Montevideo anul trecut, se află într-o fază de tranziţie sub conducerea selecţionerului Dorival Junior şi va fi nevoie de ceva timp pentru a aplana problemele, a adăugat el.
”Vom face în continuare unele greşeli, deoarece această tranziţie este încă foarte nouă, cu toate aceste schimbări de jucători şi echipe”, a afirmat Marquinhos, care îl înlocuieşte pe căpitanul titular Danilo.
”Dar vor fi din ce în ce mai puţine greşeli şi asta ne face fericiţi. Nu ne preocupă prea mult clasamentul atâta timp cât suntem într-o poziţie confortabilă. Vrem să câştigăm pentru a urca în clasament şi pentru încredere”, a adăugat Marquinhos.
Brazilia abordează meciul de marţi fără o serie de jucători de top, fundaşul Eder Militao şi atacanţii Neymar şi Rodrygo fiind printre cei care nu vor juca din cauza accidentărilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Halucinant! Bentancur, pedeapsă uriaşă pentru remarci rasiste la adresa lui Heung-Min Son. Suspendare şi amendă
- Ultima oră! Toţi banii pentru Dennis Man. Românul ”a atras atenţia” unui club uriaş şi munca pentru transfer ”a început deja”
- Ce schimbare! Pentru cea de-a 125-a aniversare, Ajax Amsterdam va reveni la logo-ul clasic
Afla mai multe despre: brazilia, america de sud, cupa mondiala