FC Barcelona a ieşit din criza economică în care s-a scăldat în ultimii ani, de la pandemie încoace, şi pregăteşte un buget impresionant de transferuri.
Presa din Spania a aflat suma pe care clubul catalan este gata să o cheltuie pe piaţa transferurilor în perioada de mercato din vară pentru a întări lotul condus de Hansi Flick. De asemenea, spaniolii au expus şi numele pe care Barcelona le are pe listă.
Barcelona, gata să cheltuie 180 de milioane de euro pe transferuri în vară
Ajutată de contracte de sponsorizări, reconstrucţia stadionului şi banii din bilete plus lojele vândute, de asemenea prin performanţele obţinute în ultimii ani, Barcelona a reuşit să se redreseze din punct de vedere financiar şi acum vrea să facă transferuri de top.
Spaniolii susţin că FC Barcelona intenţionează să cheltuie 180 de milioane de euro, în vară, pentru trei transferuri importante. Marcus Rashford va fi transferat definitiv de la Manchester United, în timp ce Alessandro Bastoni (Inter) şi Julian Alvarez (Atletico Madrid) sunt doriţi de Laporta, Deco şi Flick.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Catalanii caută un fundaş central şi un atacant, jucători de top, pentru a aduce plus valoare lotului. Robert Lewandowski nu va mai fi o opţiune de prim-plan dacă va mai continua din vară încolo, în timp ce Flick vrea un fundaş central care să ofere siguranţă, cu Ronald Araujo care nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor în momente cheie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc barcelona, transferuri, bani, julian alvarez, alessandro bastoni, marcus rashford


.webp)





