Adrian Mutu (47 de ani) semnează cu o nouă echipă şi va reveni pe banca tehnică.
După plecarea lui Curelea, îndepărtat de la conducerea naţionalei U21 a României, "Briliantul" şi-a dat acordul pentru preluarea băncii tehnice a "tricolorilor mici".
Mutu, selecţionerul naţionalei de tineret
Liber de contract din martie 2025, când s-a despărţit de Petrolul, Adrian Mutu se pregăteşte de un nou mandat la echipa naţională de tineret. Potrivit iamsport.ro, Mutu şi FRF au ajuns la un acord şi acesta urmează să fie instalat pe banca tehnică.
Adrian Mutu a mai antrenat naţionala U21 a României în perioada 2020-2021.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În precedentul mandat al lui Adrian Mutu, România U21 a obţinut calificarea la Campionatul European de tineret. Deşi nu a reuşit să depăşească faza grupelor la turneul final, reprezentativa României a încheiat competiţia fără înfrângere.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mutu le-a pregătit în carieră pe FC Voluntari, Al-Wahda Reserve, FCU Craiova, Rapid, Neftchi Baku, CFR Cluj şi Petrolul Ploieşti.
Afla mai multe despre: adrian mutu, selectioner u21, romania u21, echipa nationala de tineret







