Fostul antrenor al lui Genk, Felice Mazzu, a dezvăluit care a fost motivul pentru care Ianis Hagi nu a jucat mai mult pentru campioana Belgiei, în mandatul său. Tehnicianul a susţinut, de asemenea, că problema românului persistă şi în perioada lui Hannes Wolf, actualul antrenor al lui Genk.
De ce nu joacă Ianis Hagi la Genk
Transferat de Genk pentru a dicta jocul la mijlocul terenului, Ianis Hagi a ieşit treptat din prima echipă a belgienilor, dar Gică Hagi a făcut apel la răbdare în cazul fiului său, motivând că încă e în perioada de adaptare.
Totuşi, fostul antrenor, Felice Mazzu, a susţinut că Ianis Hagi are nevoie de o schimbare, pentru a reintra în echipa de start. Tehnicianul s-a destăinuit în Het Laatste Nieuws: "Uitaţi-vă la Hagi, un fotbalist foarte bun, dar într-o linie de mijloc formată din trei fotbalişti nu e potrivit. Am vorbit cu el ore în şir despre acest aspect. El poate juca doar în spatele atacantului, dar restul echipei trebuie să joace în funcţie de el (n.r. - Ianis Hagi). În acest mod s-a compromis", a declarat Mazzu pentru sursa citată.
Ianis Hagi, fără explicaţii
În urmă cu o lună, Ianis Hagi a oferit o declaraţie prin care-şi exprima frustrarea faţă de perioada prin care trece: "Am avut meciuri unde am jucat consecutiv titular şi eram într-o formă bună, jucam bine, mă simţeam bine şi dintr-o dată nu am mai jucat, nu ştiu de ce, dar asta e situaţia, sunt deciziile antrenorului. Sper ca după naţională, când mă voi întoarce, situaţia să se schimbe, mă refer la situaţia mea", a susţinut fiul lui Gică Hagi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În actualul sezon, Ianis a jucat 12 meciuri în campionat, a marcat de trei ori şi a oferit trei pase decisive. De asemenea, mijlocaşul român a mai jucat 122 de minute în Champions League.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, genk, ianis hagi genk, felice mazzu