You are here:

BREAKING | Dan Petrescu ar putea fi demis de la CFR! Neluţu Varga a dat de înţeles că scaunul ”Bursucului” se clatină: ”Nu mi-a picat deloc bine”

BREAKING | Dan Petrescu ar putea fi demis de la CFR! Neluţu Varga a dat de înţeles că scaunul ”Bursucului” se clatină: ”Nu mi-a picat deloc bine”

Superliga

Comentarii

CFR Cluj a fost învinsă pentru a doua oară în acest sezon în ”Derby-ul Clujului”. Trupa lui Dan Petrescu a cedat pe terenul Universităţii, scor 2-3, iar viitorul lui Dan Petrescu este pus sub semnul întrebării, aşa cum a anunţat chiar Neluţu Varga, patronul grupării din Gruia.

Seria de invincibilitate a CFR-ului s-a încheiat în cel mai dureros mod posibil. ”Feroviarii” au pierdut în faţa rivalei de moarte, iar trupa lui Dan Petrescu termină etapa a 19-a în afara podiumului, pe locul patru, la două puncte de liderul Universitatea Cluj.

Ioan Varga, finanţatorul CFR-ului, a oferit o primă reacţie, chiar după meciul de pe Cluj Arena, în care a dat de înţeles că ia în calcul demtierea lui Dan Petrescu.

Patronul grupării din Gruia a declarat că zilele următoare vor fi definitorii în ceea ce priveşte viitorul lui Dan Petrescu la CFR şi a recunoscut că eşecul cu ”U” nu i-a ”picat deloc bine”.

Se termină cu scandal al patrulea mandat al lui Dan Petrescu la CFR? 

„Sunt foarte supărat acum. Nu vreau să vorbesc despre plecarea lui Dan Petrescu. Nu vreau să vorbesc la cald. O să vedem zilele următoare ce decizie vom lua.

Dar nu mi-a picat deloc bine această înfrângere cu U Cluj când tocmai ajunsesem pe primul loc”, a declarat Ioan Varga, la Fanatik.

În următoarea etapă, CFR Cluj se va deplasa pe terenul Unirii Slobozia.

Dan Petrescu, dezvăluire de impact după înfrângerea din derby! Susţine că a fost spionat

"E clar că după 10 meciuri fără înfrângere nu trebuia să pierdem chiar azi. În prima repriză nu am avut ocazii, dar 1-0 la pauză. Nu ştiu dacă trebuia să fie roşu sau nu, dar Păun era plin de sânge. Nu dau vina pe arbitru, că U Cluj a jucat bine azi şi le-am lua din merite. Dacă dădea galben la Bic, atunci era alt meci. 

Am vrut să lucrez fazele fixe azi dimineaţă, dar noi eram filmaţi. Da, era un băiat în bloc, am văzut ne-am oprit. S-a văzut azi că nu am făcut. De obicei, dacă fac în ziua meciului, nu primim gol. Dacă iei gol din faze fixe, nu meriţi nimic. Ai noştri au prins poate cel mai slab meci din ultimul timp şi s-a văzut asta. 

U Cluj are un lot bun, un antrenor bun, dar să nu intrăm în panică. Să ne gândim la ce facem în următorul meci, să muncim mai bine, dar e clar că toată lumea a greşit, toată lumea pierde şi câştigă", a spus Dan Petrescu, după înfrângerea de pe Cluj Arena. 

 

Afla mai multe despre: superligacfr”u” clujdan petrescuneluţu varga 

viewscnt
Articole similare