Dinu Todoran îl înlocuieşte pe Daniel Opriţa în funcţia de antrenor principal al FC Voluntari, după rezultatele slabe înregistrate de echipa ilfoveană în primele cinci etape, un egal şi patru înfrângeri. Todoran a catalogat situaţia formaţiei sale ca fiind "foarte nasoală".
"Sunt a doua oară antrenor principal. Prima oară am făcut lotul cu Florin Marin. Acum este un lot nou. Daniel şi-a făcut selecţia, a avut încredere în jucători. I-am văzut, şi-au pierdut încrederea. Trebuie să le redăm încrederea, mai ales la acest prim meci, cu Craiova. Dar sunt jucători cu calitate. Situaţia din clasament este foarte nasoală. La începutul campioantului, obiectivul a fost play-off-ul, acesta este în continuare, dar trebuie să o luăm pas cu pas, mai ales primul meci, cel cu Craiova. Jucătorii pe care i-am adus eu cu Florin Marin aveau calitate: era Marinescu, era Cernat, era Maftei, adică jucători care în Liga I, din punctul meu de vedere, şi acum pot face diferenţa. Apoi a venit alt antrenor, cu altă strategie, cu alţi jucători şi nu s-a mai realizat ceea ce s-a realizat în anii trecuţi. Dar pe viitor este posibil orice, trebuie să avem încredere. Trebuie să redresăm corabia, chiar de la meciul cu Craiova. Referitor la Mitriţă, trebuie să vorbim cu îngrijtorul terenului să punem nişte tranşee unde joacă el, pentru că e un jucător de calitate. Trebuie să avem mai multă încredere în noi", a declarat Todoran, într-o conferinţă de presă.
Fundaşul Robert Hodorogea, fost jucător la FC Viitorul, nu vede un pas înapoi experienţa la Voluntari: "La vârsta mea trebuie să joc, trebuie să am meciuri în picioare, am venit aici să ajut echipa şi să mă ajut şi pe mine şi sper să reuşesc acest lucru. Din păcate la primul meci nu am reuşit, am avut un meci foarte slab. Trebuie să ne unim la meciul cu Craiova şi să ne ajtăm împreună să scoatem totul. Am jucat cu Mitriţă şi la juniori şi la echipa mare împreună, am jucat şi împotriva lui, sezonul trecut, în play-off, este un jucător foarte bun Sperăm să nu-l ajute terenul de aici cum nu-l ajută nici cel de la Craiova. dar din păcare terenul de aici e mai bun."
FC Voluntari va evolua, luni, de la ora 21.00, pe teren propriu, cu CSU Craiova, în etapa a VI-a a Ligii I.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc voluntari, antrenor, dinu todoran