You are here:

BREAKING | Grecii au făcut anunţul: Răzvan Lucescu se desparte de PAOK

BREAKING | Grecii au făcut anunţul: Răzvan Lucescu se desparte de PAOK

Fotbal internațional

Comentarii

Răzvan Lucescu ar urma să plece de la PAOK, potrivit informaţiilor apărute în presa din Grecia.

Final de drum pentru Răzvan Lucescu la PAOK! Decizia luată după discuţia cu Ivan Savvidis

Antrenorul român s-ar fi înţeles cu patronul Ivan Savvidis pentru încetarea colaborării, deşi mai avea contract cu formaţia din Salonic.

Jurnaliştii eleni susţin că despărţirea este deja stabilită, iar anunţul oficial al clubului ar urma să fie făcut în perioada următoare. Lucescu se afla la al doilea mandat pe banca lui PAOK, după ce a mai pregătit echipa între 2017 şi 2019.

Tehnicianul a revenit la Salonic în 2021 şi a câştigat mai multe trofee alături de PAOK, inclusiv titlul în Grecia. Mandatul său a fost unul dintre cele mai importante din istoria recentă a clubului.

Conform aceloraşi surse, conducerea lui PAOK ar fi început deja să pregătească perioada de după plecarea lui Lucescu. Marinos Pusic este numele menţionat în presa elenă pentru postul de antrenor principal.

Afla mai multe despre: răzvan lucescupaokgrecia 

viewscnt
Articole similare