Sepsi a învins-o pe Aktobe, scor 1-0, şi s-a calificat în play-off-ul UEFA Conference League.
BREAKING | Laszlo Dioszegi anunţă două transferuri la Sepsi înainte de play-off-ul din Conference: „Suntem în discuţii!”
Calificarea a provocat entuziasm în rândul lui Laszlo Dioszegi, care anunţă noi transferuri la echipă, chiar înaintea „dublei” decisive cu Bodo/Glimt. Mai mult decât atât, omul de afaceri a confirmat că nu vor mai exista plecări de la echipa sa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sepsi, la cea mai mare performanţă europeană din istoria clubului. Cine este adversara din play-off-ul Conference League
Sepsi OSK a reuşit o performanţă uluitoare în cupele europene, obţinând în premieră calificarea în play-off-ul Conference League şi mai are un singur pas pentru a ajunge în faza grupelor.
Sepsi Sfântu Gheorghe s-a calificat, joi, în play-off-ul Conference League, învingând în deplasare pe kazahii de la Aktobe, scor 1-0, în manşa secundă a turului trei preliminar. În meciul tur, scorul a fost 1-1.
Meciul de la Aktobe, dintre vicecampioana Kazahstanului şi Sepsi, a fost decis de golul marcat de Nicolae Păun în minutul 66.
Astfel, Sepsi a reuşit o performanţă în premieră pentru clubul înfiinţat în 2011, anume calificarea în play-off-ul Conference League.
În această fază a competiţiei, adversara lui Sepsi va fi echipa norvegiană Bodo Glimt, care a trecut categoric de armenii de la Pyunik, cu 6-0 la general.
Bodo Glimt este un club din Norvegia, înfiinţat în anul 1916. Are în palmares două titluri de campioană (2020 şi 2021) şi două triumfuri în Cupa Norvegiei (1975 şi 1993).
Pentru calificarea în play-off-ul Conference League, Sepsi şi-a asigurat un premiu de 750.000 de euro. Dacă va ajunge în grupe, va pune mâna pe o sumă de 2,94 milioane de euro.
Afla mai multe despre: sepsi, laszlo dioszlegi, conference league