FCSB, antrenată la această întâlnire de secundul lui Bogdan Andone, Vergil Andronache, a fost învinsă, luni, la Giurgiu, cu scorul de 2-1 (1-1), de Astra, în ultimul meci al etapei a IV-a a Ligii I.
La finalul meciului, Dan Alexa a vorbit despre victoria echipei sale, i-a mulţumit patronului Ioan Niculae şi a anunţat că îl vrea pe Constantin Budescu la Astra.
”Îi mulţumesc domnului Nicolae că m-a întors din drum. Tactic, am fost echipa mai bună. Este o victorie importantă pentru noi, dar trebuie să rămânem modeşti pentru că avem un program infernal”
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Alibec este unul dintre cei mai buni fotbalişti din Liga 1, dacă nu cumva cel mai bun. S-a maturizat mult şi cred că este un jucător providenţial pentru noi. Gheorghe mi-a plăcut de când am ajuns aici. Are un potenţial fantastic, are calităţi, viteză, dribling. Poate creşte enorm în următorii ani”
”Ni-l dorim pe Budescu. A făcut istorie la Astra şi cu siguranţă vom face tot ce ţine de noi pentru a-l aduce la echipă”
Liber de contract după despărţirea de Al-Shabab, Constantin Budescu e în căutarea unui nou angajament. Până să îşi găsească echipă, mijlocaşul şi-a făcut timp să vadă meciul dintre Astra şi FCSB. La Giurgiu, Budescu a evoluat timp de cinci ani, între 2011 şi 2016, perioadă în care a jucat 115 meciuri şi în care a marcat 43 de goluri în Liga I.
În urma înfrângerii de la Giurgiu, FCSB rămâne pe locul 9, cu 4 puncte, iar Astra urcă de pe locul 7 pe 6, cu 7 puncte. În clasament conduc FC Viitorul şi CFR Cluj, cu câte 10 puncte, urmate de Universitatea Craiova, cu 9 puncte şi de FC Botoşani şi Poli Iaşi, ambele cu 8 puncte, despărţite de golaveraj.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.