You are here:

BREAKING | Marius Şumudică a plecat de la Al-Okhdood! Antrenorul a făcut anunţul: "Nu o să semnez cu nimeni până atunci"

BREAKING | Marius Şumudică a plecat de la Al-Okhdood! Antrenorul a făcut anunţul: "Nu o să semnez cu nimeni până atunci"

Campionate

Comentarii

Marius Şumudică (55 de ani) nu mai este antrenorul arabilor de la Al-Okhdood.

În ianuarie 2026, Şumudică a fost instalat pe banca tehnică a lui Al-Okhdood cu misiunea de salva echipa de la retrogradare. Rezultatele n-au fost cele aşteptate ambele părţi, iar antrenorul român a ales să-şi rezilieze contractul cu echipa saudită.

Şumudică şi Al-Okhdood au rupt contractul!

Şumudică a anunţat că a închis conturile cu Al-Okhdood şi i-a urat acesteia să reuşească salvarea cu alt antrenor pe bancă.

„Da, e adevărat, am închis toate raporturile cu Al Okhdood. Le multumesc celor de acolo, a fost o experienţă minunată în Arabia Saudită. E un campionat absolut incredibil, pentru mine a fost o onoare să antrenez într-o competiţie cu atâtea vedete, atât jucători, cât şi antrenori.

Am luat o echipă din mers, din păcate nu am reuşit să ne atingem obiectivele pe termen scurt. Le urez din suflet să se salveze de la retrogradare”, a declarat Marius Şumudică, conform Fanatik.

Antrenorul român a dat vina şi pe unele probleme familiale pentru alegerea pe care a făcut-o. Marius Şumudică a spus că n-are de gând să preia nicio echipă până la vară.

„Sunt liber până în vară, nu o să semnez cu nimeni până atunci. Au contat foarte mult şi problemele familiale pe care le am, e vorba de tatăl meu, e de notorietate lucrul acesta.

Am simţit că depărtarea era foarte mare şi, pe lângă faptul că nici rezultatele nu erau cele aşteptate, mi-am dorit foarte mult să mă întorc acasă, să fiu lângă familie în aceste momente. Sunt un antrenor liber şi vom vedea ce va fi în continuare”, a mai spus Şumudică.

Marius Şumudică a antrenat Al-Okhdood în 14 meciuri şi a obţinut doar două victorii. 

Afla mai multe despre: marius sumudicaantrenorcontractal-okhdoodreziliere 

viewscnt
Articole similare