You are here:

BREAKING | Marius Şumudică a plecat de la Rapid: ”Relaţiile noastre s-au terminat. Nu ştiu cine va sta pe bancă la ultimul meci”

BREAKING | Marius Şumudică a plecat de la Rapid: ”Relaţiile noastre s-au terminat. Nu ştiu cine va sta pe bancă la ultimul meci”

Superliga

Comentarii

Inevitabilul s-a petrecut mai repede decât s-a vehiculat iniţial. Marius Şumudică nu mai este antrenor celor de la Rapid.

Rapid Bucureşti a suferit cea mai dură înfrângere a sezonului, chiar în penultima etapă, scor 1-4 pe teren propriu în faţa celor de la CFR Cluj. Partida a avut o încărcătură specială pentru giuleşteni, fiind meciul de retragere al căpitanului Cristi Săpunaru, însă prestaţia echipei a fost departe de a fi una demnă de acest moment simbolic.

Giuleştenii au intrat pe teren fără vlagă, iar după doar 45 de minute scorul era deja 0-3, într-o repriză în care jocul Rapidului a fost pur şi simplu dezastruos. În partea a doua, echilibrul a fost parţial restabilit, însă avantajul confortabil al oaspeţilor a fost suficient pentru a tranşa meciul fără emoţii. Fiecare formaţie a mai punctat câte o dată, 

E gata! Marius Şumudică a anunţat că a plecat de la Rapid: ”Nu ştiu cine va sta pe bancă la ultimul meci”

Marius Şumudică a fost ţinta ironiilor din tribunele stadionului din Giuleşti şi nu s-a prezentat la flash-interviu, după ce a acuzat probleme de sănătate. La câteva ore după fluierul de final, experimentatul tehnician a anunţat că şi-a reziliat contractul cu formaţia sa de suflet.

„Nu prea îmi mai aduc aminte ce s-a întâmplat aseară. Dacă vreţi să vorbesc despre meci, este unul dintre episoadele acelea pe care nu mi le explic. Nu poţi să ai o prestaţie de genul acesta în momentul în care ţi se retrage căpitanul, să nu ai pic de atitudine.

Vreau să vă anunţ că în urmă cu 5 minute, de comun acord, relaţiile noastre s-au terminat, între mine şi stafful meu cu clubul Rapid. Am vorbit cu domnul Angelescu, astăzi probabil vom semna hârtiile şi la ultimul meci nu ştiu cine va sta pe bancă, probabil cineva din cadrul clubului sau academiei”, a spus Marius Şumudică, la Fanatik.

În ultima etapă a sezonului, Rapid se va deplasa la Cluj, pentru duelul cu Universitatea.

Afla mai multe despre: superligarapidcfr 

viewscnt
Articole similare