Panică în jurul naţionalei, după ce selecţionerului i s-a făcut rău, chiar înaintea partidei cu Slovacia.
Mircea Lucescu, transportat de urgenţă la spital din cantonamentul naţionalei
Momente tensionate în cadrul echipei naţionale, după ce selecţionerului i s-a făcut rău în această dimineaţă, chiar în camera sa din cantonament. Incidentul a avut loc cu doar câteva zile înainte de meciul amical programat în Slovacia, acolo unde tricolorii urmau să se deplaseze.
Incidentul ar fi avut loc în timpul unei şedinţe cu jucătorii, în timp ce selecţionerul le vorbea fotbaliştilor. La un moment dat, tehnicianul ar fi simţit că leşină, s-a aşezat pe un scaun, iar pentru aproximativ un minut nu a mai avut reacţie.
Potrivit informaţiilor de ultim moment, Mircea Lucescu urmează să fie transportat la Spitalul Universitar, unde este aşteptat de echipa medicală. Surse din cadrul unităţii de primiri urgenţe au confirmat că selecţionerul este aşteptat în orice moment pentru investigaţii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Situaţia vine pe fondul unor probleme de sănătate cu care tehnicianul se confruntă încă de la începutul anului 2026, iar starea sa urmează să fie evaluată de medici în perioada imediat următoare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: echipa naţională, lucescu








