You are here:

BREAKING NEWS | 10.000.000 de euro pentru un internaţional român: "S-au întâlnit ieri la Milano şi au bătut palma". Super lovitură înaintea meciului cu Spania

BREAKING NEWS | 10.000.000 de euro pentru un internaţional român: "S-au întâlnit ieri la Milano şi au bătut palma". Super lovitură înaintea meciului cu Spania

Stranieri

Comentarii

Sassuolo a ajuns la un acord cu Napoli pentru transferul fundaşului Vlad Chiricheş, anunţă italienii.

Conform cotidianului Il Mattino, acordul pentru transferul căpitanului echipei naţionale a României este total. Chiricheş s-a întâlnit vineri, la Milano, cu oficialii lui Sassuolo şi au pus la punct ultimele detalii.

"Vlad Chiricheş a fost ieri (n.r. - vineri) la Milano, alături de impresarul său Pietro Chiodi, pentru a se întâlni cu Sassuolo. Aceasta va fi următoarea destinaţie a fundaşului român, care s-a înţeles cu gruparea neroverdi. Sassuolo s-a înţeles, de asemenea, cu Napoli", anunţă italienii.

Vlad Chiricheş, la Sassuolo. Napoli încasează 10 milioane de euro

Oficializarea transferului lui Vlad Chiricheş este, acum, o chestiune de ore, mutarea urmând să se facă pentru aproximativ zece milioane de euro.

În vârstă de 29 de ani, Chiricheş se desparte de Napoli după patru ani, timp în care a adunat 48 de meciuri şi patru goluri. Şapte milioane de euro a plătit Napoli pentru transferul lui Chiricheş de la Tottenham, în vara anului 2015.

Pe lângă cele două cluburi din străinătate, Chiricheş a mai evoluat la Internaţional Curtea de Argeş, Pandurii şi FCSB.

 

Afla mai multe despre: chiriches 

viewscnt
Articole similare