Judecătoria Sectorului 1 a condamnat, vineri, 12 ultraşi pentru violenţele înregistrate la mitingul din februarie 2017, după celebra Ordonanţă 13. Cea mai mare pedeapsă dictată a fost de 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, plus plata unei amenzi penale.
Peste 150.000 de oameni au participat la mitingul din februarie 2017, dar protestul a fost stricat de un grup restrâns, de aproximativ 50 de persoane, care au început să-i provoace şi să-i atace pe jandarmi. Ulterior, au început să arunce cu pietre şi au incendiat mai multe obiecte din mobilierul urban. Atunci au apărut informaţii că violenţele au fost provocate de ultraşi care aparţin galeriilor cluburilor de fotbal din Bucureşti. Aceştia ar fi fost chemaţi special cu intenţia de a provoca violenţe.
De altfel, potrivit ziare.com, în concluzia procurorilor se arată că: ”Din ansamblul materialului probator administrat in cauza, reiese ca galeriile au fost chemate la protest, ca unii dintre suporteri, chiar anterior incidentelor, s-au exprimat ca sunt doar niste pioni pe tabla de sah, ca membrii organizatiilor de suporteri au fost prezenti la protest indemnand la violente”.
Sentinta Judecătoriei Sectorului 1:
Mihai Călin - avertisment.
Ionuţ Cristian Dinu - 2 ani şi 6 luni cu suspendare.
Stefan-Gabriel Lupu - 1 an şi 4 luni cu suspendare
Alexandru-Claudiu Palade - 1 an şi 10 luni cu suspendare.
Andrei-Cătălin Pavel - 1 an şi 8 luni cu suspendare.
Andrei Bogdan Fagel - 1 an şi 6 luni cu suspendare.
Octavian Gheorghe - 1 an şi 3 luni cu suspendare.
Razvan Marian Radu - 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3.000 lei (150 zile-amenda X 20 lei) amendă penală, după contopirea cu o altă sentinţă.
Alexandru Moraru - achitat.
Robert Liviu Iancu - Măsură educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 (şase) luni cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Pe durata executării măsurii educative a asistarii zilnice, să nu participe la adunări publice cu caracter politic, social, cultural sau sportiv de orice amploare, acţiuni de protest organizate sau spontane, cu excepţia celor impuse de desfăşurarea activităţii academice, profesionale sau a evenimentelor sportive la care participă în calitate de concurent, să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de formare profesională, să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta.
Alexandru George Timinschi - 2 ani şi 6 luni cu suspendare.
Alexandru Marius Boscu - 2 ani cu suspendare.
Daniel Ionuţ Ion - 2 ani şi 6 luni cu suspendare.
Andrei-Lucian Dumitrescu - 2 ani şi 6 luni cu suspendare.
Alin Alexandru Iancu - avertisment.
De asemenea, unii dintre cei implicaţi în violenţe au fost obligaţi să achite daune către patru jandarmi, în valoare de 37.000 de euro, 6.600 de euro, 22.000 de euro şi 2.200 de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: violente, ultrasi, protest, februarie 2017