Billel Omrani (26 de ani) are ofertă de la Celtic, au dezvăluit jurnaliştii scoţieni prezenţi la conferinţa de presă de după meciul CFR - Celtic 2-0, care l-au întrebat pe Dan Petrescu despre acest subiect. "Bursucul" a spus că nu ştie nimic despre oferta formaţiei britanice, dar dacă este bună pentru club, atunci atacantul francez va pleca de la Cluj, cu siguranţă.
Jurnaliştii scoţieni prezenţi la conferinţa de presă de după calificarea CFR-ului în primăvara europeană l-au întrebat pe Dan Petrescu despre oferta lui Celtic pentru Omrani. Antrenorul a spus că nu ştie nimic, dar scoţienii sunt interesaţi de atacantul francez.
În vară, s-a speculat mult pe seama faptului că Omrani e pe lista lui Celtic, iar transferul s-ar putea realiza în schimbul a trei milioane de euro. Celtic îl urmăreşte atent pe Omrani după prestaţia francezului din dubla din preliminariile Ligii Campionilor, când CFR a avut câştig de cauză.
Petrescu spune că, până acum, nimeni de la Celtic nu a contactat CFR-ul pentru un eventual transfer al lui Omrani, dar dacă ofera va fi un avantajoasă pentru club, atunci atacantul va pleca, cu siguranţă: "Sincer, nu ştiu nimic. Dacă este adevărat, este bine pentru jucător. Noi nu ne opunem să plece. Orice jucător care are o ofertă bună, va pleca cu siguranţă. Până acum nimeni nu a contat clubul sau pe mine", a spus Dan Petrescu, la conferinţa de presă.
Billel Omrani e golgheterul CFR-ului în acest sezon, în care a marcat, până acum, de 13 ori în 26 de partide şi a livrat patru pase de gol.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 3 milioane de euro este cota de piaţă a lui Omrani, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan petrescu, celtic, oferta, omrani