Jandarmeria Capitalei a anunţat că în două autocare cu fani dinamovişti care se deplasau la Craiova pentru meciul cu Universitatea, din Liga I, au fost găsite lanţuri, cuţite, obiecte pirotehnice şi droguri.
“Jandarmeria Capitalei împreună cu efective ale Poliţiei Capitalei au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Acţiunea a avut ca obiectiv verificarea suporterilor echipei Dinamo care se deplasau spre Craiova unde se va desfăşura în această seară partida de fotbal dintre Craiova – Dinamo Bucureşti, de la ora 21.30, pe stadionul “Ion Oblemenco”. În urma acţiunii au fost depistate mai multe obiecte interzise la deţinere (lanţuri, cuţite, obiecte pirotehnice şi droguri) care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a precizat Jandarmeria Capitalei.
Obiectele au fost depistate în două autocare oprite la un filtru organizat la intrarea pe autostrada Bucureşti – Piteşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Meciul dintre Universitatea Craiova şi Dinamo este programat sâmbătă seară, de la 21:30, pe noul "Oblemenco", în etapa a şaptea a Ligii 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.