Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING NEWS | Anunţ ULUITOR al presei din Spania. Real Madrid pregăteşte despărţirea de Zidane. El este antrenorul ales de Florentino Perez

BREAKING NEWS | Anunţ ULUITOR al presei din Spania. Real Madrid pregăteşte despărţirea de Zidane. El este antrenorul ales de Florentino Perez

Real Madrid

Comentarii

La Madrid, situaţia nu este tocmai una roz. Din ce în ce mai multă lume este nemulţumită de ceea ce vede la noul Real Madrid Galactic, iar antrenorul Zidane este primul arătat cu degetul.

Zizou s-a întors la Real Madrid pentru al doilea mandat ca antrenor principal. Pentru moment, în favoarea sa, joacă cele trei UEFA Champions League aduse pe Bernabeu, dar şi susţinerea preşedintelului Florentino Perez.

La ultima Adunare Generală, o parte a abonaţilor clubului au pus în discuţie continuitatea antrenorului Zinedine Zidane, mai ales după debutul slab de sezon şi aspectul echipei în noua stagiune. La Madrid se vorbeşte din ce în ce mai des de Jose Mourinho, omul pe care fanii îl consideră cel mai potrivit pentru o adevărată revoluţie pe Santiago Bernabeu.

Momentan, Florentino Perez aşteaptă. Încrederea sa în Zinedine Zidane este de nezdruncinat, mai ales că preşedintele madrilenilor este foarte apropiat de tehnicianul francez, pe care aproape că l-a implorat să revină.

Mourinho, soluţia salvatoare. Real Madrid se pregăteşte de al doilea mandat al portughezului?

Josep Pedrerol, unul dintre jurnaliştii sportivi influenţi din Spania a realizat un scurt editorial video în care a vorbit despre posibilitatea revenirii lui Mourinho.

Pedrerol consideră că Mourinho şi-a schimbat încet încet imaginea tocmai pentru a se adapta mai uşor profilului solicitat de clubul madrilen. La primul său mandat, lui Mourinho nu i s-au reproşat rezultatele, ci mai degrabă felul său vulcanic de a gestiona situaţiile limită:

”Un Mourinho, atât de diferit. Amabil, emotiv, corect. Unde este omul care nu suporta presa şi discuţiile cu jurnaliştii? Ultimele sale apariţii publice par să facă parte dintr-o campanie de PR bine gândită, menită să-i spele imaginea. Mou a împărţit madridismul, dar la final a rămas drept cel care a apărat cu orice preţ culorile Realului şi care a făcut faţă celei mai puternice Barca din istorie. Această pauză i-a prins bine lui Mourinho, pentru că s-a relaxat şi a avut timp să se gândească mult mai bine şi pentru a-şi face autocritica. Zidane are credit, încă. Dar umbra lui Mourinho e aproape” anunţă jurnalistul Josep Pedrerol.

 

 

Pentru moment, la Madrid se anunţă linişte. Dar Florentino şi Zidane, care stau încă în aceeaşi barcă, ştiu că doar rezultatele vor lucra în favorea sau în defavoarea francezului. Mourinho este varianta la care încă visează o mare parte dintre fanii madrileni, loiali stilului electrizant oferit de portughez la Madrid şi mai ales, mâinii de fier cu care a condus revenirea Realului în elita fotbalului mondial după 2009. 

  • "Real Madrid a fost cea mai bună experienţă, pentru ceea ce am învăţat acolo ca om, ca antrenor, pentru lecţiile pe care le-am primit în carieră şi în viaţă. E cea mai tare amintire din cariera mea" - Jose Mourinho, recent

Mai ai câteva secunde libere? Vezi şi postările de pe Instagram Telekom Sport!

Afla mai multe despre: zidaneperezmourinho 

viewscnt
Articole similare