You are here:

BREAKING NEWS | Au bătut palma cu Helmuth Duckadam! Idolul şi-a găsit de muncă după plecarea de la FCSB. Prima imagine

BREAKING NEWS | Au bătut palma cu Helmuth Duckadam! Idolul şi-a găsit de muncă după plecarea de la FCSB. Prima imagine

FCSB

Comentarii

Helmuth Duckadam nu a fost foarte mult timp "liber de contract", după plecarea de la FCSB. Idolul steliştilor va ocupa un post de consilier pe probleme de dezvoltare a sportului, mutarea fiind anunţată de preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc.

Helmuth Duckadam a plecat cu onoarea intactă de la FCSB, după ce a simţit că nu mai este integrat de Gigi Becali în clubul pe care l-a reprezentat în ultimul deceniu. Săptămâna trecută, fostul preşedinte de imagine al FCSB a anunţat că şi-a depus demisia din funcţie şi că va părăsi definitiv fotbalul românesc. Fostul portar nu a mai dorit să audă de un alt post în conducerea unui club din fotbalul autohton. 

Helmuth Duckadam "a semnat". Lasă fotbalul pentru politică

Idolul tribunelor nu a dorit să fie umilit de Gigi Becali la FCSB şi a anunţat că părăseşte proiectul, după 10 ani petrecuţi ca ambasador al vicecampioanei României. Helmuth Duckadam va încerca acum să ajute întreg sportul din România, cu experienţa acumulată, prin mediul politic. 

În urmă cu câteva ore, preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, s-a fotografiat alături de Helmuth Duckadam şi a publicat un mesaj prin care îi urează bun-venit: "Cu Helmut Duckadam, eroul de la Sevilia, facem echipă pentru sportul românesc!”, a postat liderul PSD. 

Conform Stiripesurse.ro, se pare că Helmuth Duckadam va fi consilier al preşedintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc. Astfel, fostul preşedinte de imagine al FCSB va ajuta întreg sportul românesc, cu resurse politice. 

Nu este prima aventură în politică a lui Helmuth Duckadam. În 2008, a candidat pe listele PNG, partidul lui Gigi Becali, iar şase ani mai târziu l-a susţinut pe Victor Ponta, candidat PSD la alegerile prezidenţiale câştigate de Klaus Iohannis. 

Cine este Robert Cazanciuc, politicianul care i-a oferit postul lui Helmuth Duckadam

În vârstă de 48 de ani, Robert Cazanciuc este în prezent preşedinte interimar al Senatului. Este membru PSD, de profesie jurist şi în perioada aprilie 2013 - noiembrie 2015 a fost ministru al Justiţiei.

De altfel, Helmuth Duckadam anunţase din urmă cu câteva zile, după plecarea de la FCSB, că a primit o ofertă tentantă. Se pare că printre motivele plecării de la FCSB se numără şi salariul redus la 2.000 de lei, de către Gigi Becali, care a luat câteva măsuri de austeritate la FCSB, pe perioada pandemiei. 

Ce a spus Helmuth Duckadam, imediat după ce s-a despărţit de FCSB şi Gigi Becali

 

 

Afla mai multe despre: helmuth duckadamhelmuth duckadam fcsbfcsbhelmuth duckadam politicahelmuth duckadam robert cazanciuc 

viewscnt
Articole similare