Presa din Italia anunţă că fundaşul român Radu Drăguşin (18 ani) va continua la Juventus. Noul angajament ar urma să fi valabil până în 2025. Informaţia vine într-o perioadă în care şi alte echipe puternice din Europa s-au arătat interesate de apărător.
Radu Drăguşin urmează să semneze cu Juventus până în 2025
Radu Drăguşin a debutat pentru Juventus în acest sezon, iar miercuri seara e anunţat titular pentru meciul din Cupa Italiei cu Spal. Iar veştile bune nu se mai opresc pentru fotbalistul român. Drăguşin a devenit un fotbalist important şi de viitor pentru Pirlo, care şi-a dat acceptul pentru păstrarea românului.
Conform Gazzetta Dello Sport, dialogul pentru reînnoirea contractului lui Drăguşin decurge fără probleme. Juventus i-a propus o înţelegere până în 2025, iar în această perioadă se pun la punct detaliile financiare. Sursa citată mai susţine că cele două părţi sunt aproape de a semna pentru încă patru ani.
În ultimele săptămâni, de Radu Drăguşin s-au arătat interesate Leipzig şi Newcastle.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La ultima apariţie pentru Juventus, Radu Drăguşin a jucat 120 de minute în partida din Cupa Italiei cu Genoa.
"Îi va fi foarte greu să joace la Juventus. Este un club grozav, unde presiunea este mare şi se aşteaptă performanţă maximă în fiecare an. Îl cunosc foarte bine pe Radu Drăguşin. L-am convocat la U21 în toamnă, înainte de debutul la Juventus, şi sunt sigur că va ajunge un jucător de top. Este serios, se antrenează bine şi este motivat să aibă succes", a declarat Adrian Mutu, pentru tuttojuve.com.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: radu drgusin, radu dragusin juventus