Magistraţii ÎCCJ s-au pronunţat în dosarul în care Geanina Terceanu e acuzată că a luat în tranşe 220.000 de euro mită ca să-i achite pe Cristian Borcea şi Ioan şi Victor Becali în dosarul Transferurilor.
IATĂ DECIZIILE
Ioan Becali - 7 ani şi 4 luni de închisoare cu executare (din care se scad 2 ani şi 6 luni, deja făcuţi)
Victor Becali - 5 ani şi 8 luni de închisoare cu exectuare (din care se scad 3 ani şi 10 luni, deja făcuţi)
Geanina Terceanu - 7 ani de închisoare cu executare
Cristi Borcea - Achitat
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va fi definitivă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe 6 februarie, a avut loc la instanţa supremă ultimul termen în dosarul în care fosta judecătoare Geanina Terceanu este acuzată că a luat mită de la Cristian Borcea şi Ioan şi Victor Becali pentru a-i achita în dosarul Transferurilor.
Procurorul DNA a cerut în cazul acesteia pedeapsa maximă, respectiv 8 ani de închisoare.
Fosta judecătoare a recunoscut acuzaţiile care i se aduc în acest dosar, avocatul acesteia solicitând ca pedeapsa să fie redusă sub doi ani de închisoare, având în vedere că, pe fond, Terceanu a fost condamnată la 5 ani şi 6 luni de închisoare.
Potrivit procurorilor, în 24 februarie 2009, judecătorului la acea vreme Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, i-a fost repartizat spre judecare dosarul transferurilor de fotbalişti, cauză în care Ioan Becali, Victor Becali şi Cristian Borcea, alături de alţi cinci oameni de fotbal, fuseseră trimişi în judecată pentru înşelăciune şi evaziune fiscală. În 3 aprilie 2012, Geanina Terceanu a hotărât achitarea tuturor celor opt inculpaţi trimişi în judecată în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste zece milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ioan becali, victor becali, cristi borcea