You are here:

BREAKING NEWS | Devis Mangia şi-a anunţat revenirea pe bancă! O nouă provocare pentru fostul antrenor al Craiovei

BREAKING NEWS | Devis Mangia şi-a anunţat revenirea pe bancă! O nouă provocare pentru fostul antrenor al Craiovei
Comentarii

Italianul Devis Mangia, fostul antrenor al Universităţii Craiova, a anunţat că vrea să revină pe banca tehnică.

Tehnicianul în vârstă de 45 de ani a mărturisit a infirmat zvonurile privind preluarea echipei Trapani, precizând că îşi doreşte o nouă provocare într-o ţară străină, după cei doi ani petrecuţi în Bănie.

"Eu la Trapani? Nu vorbesc despre lucruri neadevărate. Aş dori să încerc o nouă ţară străină, după România. Vom vedea ce se va întâmpla. Se poate întâmpla orice. Vreau doar să fiu antrenor, aşa că nu exclud nimic", a declarat Devis Mangia, în presa italiană.

Devis Mangia a fost antrenorul Universităţii Craiova în perioada 2017-2019, reuşind să claseze echipa pe podium după 23 de ani de aşteptare şi să obţină Cupa României după 25 de ani.

Mangia, care nu a mai pregătit nicio echipă de când s-a despărţit de olteni, a mai antrenat, de-a lungul carierei sale, echipele Varese, Tritium, Ivrea, Valenzana, Palermo, Italia U21, Spezia, Bari şi Ascoli.

Gigi Becali l-a dorit la FCSB

Devis Mangia a fost cât pe ce să revină în România, în vară. După plecarea lui Bogdan Andone de la FCSB, tehnicianul italian a ajuns la un acord cu finanţatorul roş-albaştrilor, Gigi Becali, pentru preluarea vicecampioanei en titre a Ligii 1. Mutarea a căzut, însă, brusc, deşi ambele părţi îşi doreau colaborarea. "l-am dorit pe Mangia, dar a picat totul. Nu vă spun de ce a picat", a spus Gigi Becali, al vremea respectivă.

Italianul ar fi pus atunci o condiţie clară pentru a accepta postul de antrenor al FCSB-ului: să fie însoţit de staff-ul său, format din şase oameni. Nu doar numărul acestora a fost indicat de Mangia, , care a cerut salarii între 4.000 şi 10.000 de euro pentru aceştia. Cu totul, doar ajutoarele sale urmau să câştige în jur de 35.000 de euro pe lună.

Mangia a solicitat şi pentru el 15.000 de euro lunar, astfel că tot staff-ul l-ar fi costat pe Gigi Becali un efort financiar de 600.000 de euro pe an. De aproape patru ori mai mult decât câştiga „administraţia” Bogdan Andone. Becali a oprit imediat orice continuare a negocierilor şi a şi ieşit public pentru a anunţa că nu mai există varianta Mangia pentru FCSB.

Afla mai multe despre: mangia 

viewscnt
Articole similare