O mutare surprinzătoare se prefigurează în Liga 1. Fostul fundaş al Astrei, Gabi Tamaş, a plecat liber de contract de la echipa din Giurgiu, iar în această perioadă negociază pentru a semna un contract cu Dinamo, la 36 de ani.
UPDATE | Apar primele informaţii, după ce Gabi Tamaş s-a întâlnit cu reprezentanţii lui Dinamo, la Rin. Sursele Telekom Sport susţin că fundaşul central s-a înţeles deja cu spaniolii care urmează să preia acţiunile lui Ionuţ Negoiţă.
Luni, Gabi Tamaş s-a întâlnit şi cu reprezentanţii noilor investitori. Totuşi, apărătorul central nu a semnat încă, deşi şi-a dat acordul, până când spaniolii nu vor prelua pachetul majoritar al clubului din "Ştefan cel Mare".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În urma prestaţiilor de la Astra, din acest sezon, Gabi Tamaş a ajuns la mare căutare în rândul echipelor din Liga 1, dar şi din străinătate. Fundaşul central a avut prestaţii solide, chiar dacă se află pe finalul carierei de fotbalist, iar imediat U Craiova, Rapid şi Dinamo s-au arătat interesate de el, după plecare de la Astra. Inclusiv formaţii din Israel s-au arătat interesate, după ce fostul internaţional român a lăsat o impresie bună la Hapoel Haifa.
Dinamo negociază cu Gabi Tamaş. Fundaşul poate ajunge în "Ştefan cel Mare"
Interesul lui Dinamo pentru Gabi Tamaş nu e nou. Apărătorul central a fost în contact cu oficialii din "Ştefan cel Mare" şi în urmă cu câteva săptămâni, dar semnătura de pe contract s-a lăsat aşteptată.
Totuşi, "câinii" sunt decisi să-l aducă şi au dat un nou asalt. Avantajul dinamoviştilor e că Gabi Tamaş e dispus să revină la fosta sa echipă, pentru care a mai jucat şi în trecut. Din informaţiile Telekom Sport, fundaşul central e aşteptat, luni, la Rin, hotelul acţionarului majoritar al lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, pentru a-şi negocia transferul sub comanda lui Gigi Mulţescu şi Cornel Ţălnar.
Gabriel Tamaş, care va împlini 37 de ani pe 9 noiembrie, şi-a început cariera la Dinamo, iar în 2003 a fost vândut la Galatasaray. Ulterior, fundaşul central a mai evoluat în două rânduri pentru "câini", dar şi pentru marea rivală FCSB, printre altele.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gabi Tamaş pune condiţii pentru a semna cu Dinamo
Deşi a fost invitat, luni, la masa negocierilor, Gabi Tamaş aşteaptă ca una dintre condiţiile sale să fie îndeplinită. Sursele Telekom Sport susţin că transferul la Dinamo e condiţionat şi de sumele pe care cumpărătorii spanioli ai lui Dinamo le vor vira spre clubul din "Ştefan cel Mare", drept garanţii.
Dacă spaniolii se vor ţine de cuvânt, Gabi Tamaş îşi va da acceptul şi va semna cu echipa aflată pe marginea prăpastiei. Un mare avantaj al mutării e reprezentat de prezenţa lui Cornel Ţălnar în cadrul clubului. Noul direct tehnic al lui Dinamo a susţinut, în prima sa conferinţă de presă, că are informaţii, conform cărora cumpărătorul spaniol este unul serios, care-şi doreşte să achite tranşele de bani promise.
Cine e omul de afaceri care vrea să cumpere Dinamo! Spaniolul Pablo Cortacero, conexiuni cu familia Guardiola
Melero Marin este doar un negociator, în spatele lui fiind un alt spaniol, Pablo Cortacero, un afacerist din imobiliare interesat s-o cumpere pe Dinamo. Cortacero conduce grupul Nazasur SL din Granada, înfiinţat acum 17 ani şi care se ocupă în principal cu imobiliare. În plus, spaniolul are legături şi cu familia Guardiola.
Afla mai multe despre: gabi tamas, dinamo, gabi tamas dinamo