You are here:

BREAKING NEWS | Gigi Becali i-a făcut o ofertă colosală: 1.000.000 de euro! Răspunsul fotbalistului

BREAKING NEWS | Gigi Becali i-a făcut o ofertă colosală: 1.000.000 de euro! Răspunsul fotbalistului

Fotbal

Comentarii

Gigi Becali (65 de ani) mai vrea un fundaş central, în această vară, şi este dispus să bage mâna adânc în buzunar.

Omul de afaceri nu vrea să renunţe la varianta Vlad Chiricheş (33 de ani), fotbalist care va încheia conturile cu Cremonese, în aceste zile.

Gigi Becali insistă pentru Vlad Chiricheş

Gigi Becali i-a făcut lui Vlad Chiricheş o propunere contractuală ce l-ar transforma în cel mai bine plătit jucător din Superligă.

Patronul celor de la FCSB i-a oferit căpitanului echipei naţionale 1.000.000 de euro, format din salariu, bonus la semnătură, dar şi alte bonusuri de performanţă.

Cu toate acestea, fundaşul central a refuzat oferta şi i-a transmis latifundiarului că nu vrea să se grăbească, în speranţa că va primi o propunere mai avantajoasă.

De asemenea, Gigi Becali i-a propus lui Vlad Chiricheş să se întoarcă la FCSB pentru doar două luni şi să ajute echipa să se califice în grupele Conference League.

Apoi, la finalul lunii august să-l lase pe fotbalist să plece la o altă formaţie, dacă ar avea alte oferte mai interesante.

Răspunsul final a fost acelaşi: jucătorul aşteaptă alte oferte, în momentul de faţă.

MM Stoica analizează şi alte variante

În acest moment, FCSB are în lot doar trei fundaşi centrali de meserie: Joyskim Dawa, Denis Haruţ şi Siyabonga Ngezana.

În aşteptarea lui Vlad Chiricheş, preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica, a anunţat că analizează şi alte variante de fundaşi centrali.

"Ne mai uităm după un fundaş central. Gigi a zis că-l aşteaptă pe Chiricheş oricând. Eu mă mai uit. Chiar acum mă uit acum după fundaş central interesant. E născut în 2000, străin, cu un CV destul de bun", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Afla mai multe despre: gigi becalivlad chiriches 

viewscnt
Articole similare