Ianis Hagi (21 de ani) pleacă de la Genk! Presa din Belgia a anunţat, joi, la unison, plecarea fiului "Regelui" de la campionana Belgiei.
UPDATE | Conform hln.be, Genk s-a înţeles cu oficialii lui Glasgow Rangers pentru împrumutul lui Ianis Hagi până la finalul sezonului, după ce antrenorul scoţienilor, Steven Gerrard, a insistat pentru aducerea mijlocaşului român. Ianis Hagi este aşteptat astăzi la Glasgow pentru a efectua vizita medicală.
Genk a plătit patru milioane de euro în vara lui 2019 pentru transferul lui Ianis Hagi de la Viitorul, dar după doar şase luni acesta va pleca din Belgia sub formă de împrumut. Mai multe publicaţii din Belgia anunţă decizia luată în cazul lui Ianis. Sander Berge, un alt fotbalist al lui Genk, e ca şi plecat în Premier League, la Sheffield, iar următorul pe listă e mijlocaşul crescut de Gică Hagi la echipa sa.
”Se întâmplă multe la Genk în această perioadă de transferuri. După ce Sander Berge este aproape de o plecare, încă un transfer este gata să se facă. Plecarea lui Ianis Hagi pare iminentă. În România este considerat o mare promisiune, dar nu a reuşit să confirme în Belgia. Acesta ar putea ajunge în Olanda, dar nu se ştie încă la ce echipă”, scriu cei de la footnews.be, care citează Het Laatste Nieuws.
Ianis Hagi mai are contract cu Genk până în 2024 şi a jucat doar 718 minute în 19 meciuri, timp în care a marcat trei goluri şi a livrat patru pase de gol.
- 6 milioane de euro este cota de piaţă a lui Ianis Hagi, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, transfer, plecare, genk