Mircea Rednic (58 de ani) este noul antrenor al Viitorului. "Puriul" va prelua banca tehnică a echipei din Ovidiu după ce s-a înţeles cu Gică Hagi şi Gică Popescu. Tehnicianul a semnat pe doi ani şi jumătate.
Gică Hagi şi Gică Popescu au renunţat la serviciile lui Ruben de la Barrera, după ce acesta a condus echipa în ultimele luni, dar Viitorul n-a stat mult timp fără antrenor principal. Mircea Rednic a semnat cu formaţia patronată de Gică Hagi (55 de ani) şi va sta pe banca tehnică, în conformitate cu contractul, pentru următoarele două sezoane şi jumătate.
FC Viitorul a anunţat oficial mutarea, pe site-ul oficial: "Începând de astăzi, Mircea Rednic este noul antrenor al formaţiei FC Viitorul Constanţa, după ce a semnat un contract valabil pentru următorii 2 ani şi 6 luni. Îi urăm bun venit şi ne dorim cât mai multe performanţe împreună!", se arată într-un comunicat oficial al Viitorului.
Mircea Rednic era liber de contract de cinci luni, ultima dată antrenând-o pe Poli Iaşi, pe care a salvat-o de la retrogradare. "Puriul" are două titluri de campion în palmaresul de antrenor, ultimul în 2007, cu Dinamo. A mai câştigat coroana de campion cu Rapid, în 2003.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea rednic, viitorul