După Cupa Davis şi în Fed Cup se schimbă sistemul. România va participa la turneul final care va avea loc în 2020.
Începând din 2020, sistemul în Fed Cup se schimbă radical. Va exista un play-off, urmat de de un turneu final la startul căruia se vor afla 12 echipe, anunţă site-ul Federaţiei Române de Tenis, citând ITF.
Playoff-ul va număra 16 echipe care se vor împerechea în urma unei trageri la sorţi, urmând a se păstra sistemul de acasă/deplasare. Celor opt câştigătoare li se vor alătura cele două finaliste ale ultimului sezon Australia şi Franţa şi încă două echipe beneficiare de wild card din partea ITF.
România va lua start-ul în playoff alături de Belarus, Belgia, Brazilia, Canada, Cehia, Elveţia, Germania, Japonia, Kazahstan, Letonia, Marea Britanie, Rusia, Slovacia, Spania şi SUA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Turneul final, cu cele 12 echipe, va avea loc în perioada 14-19 aprilie 2020, la Budapesta.
Simona Halep a anunţat zilele trecute că dacă devine oficial faptul că sistemul din Fed Cup se va schimba, ea va renunţa la a mai participa.
"Iubesc FedCup, nu aş modifica ceva. Dacă se va schimba ceva, nu voi mai juca. Îmi place formatul actual. Dacă îl modifică, va fi complicat deoarece FedCup înseamnă să joci acasă şi în deplasare. Dacă mă întreabă ITF, eu le-aş da sfatul meu. Nu este senzaţie mai puternică decât să joci acasă", a spus Halep, potrivit lequipe.fr.
România a ajuns în sezonul trecut până în semifinalele competiţiei, acolo unde a fost eliminată de Franţa, scor 3-2.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dacă s-ar fi păstrat formatul vechi, România ar fi evoluat în sferturile competiţiei, cu un maximum de trei întâlniri până în finală.
În noul format, la turneul final vor fi 12 echipe împărţite în patru grupe de câte trei. Câştigătoarele se vor califica în semifinale.