You are here:

BREAKING NEWS | Şedinţă de urgenţă la Iaşi. Primarul Mihai Chirică l-a demis pe Andrei Cristea şi l-a sancţionat pe preşedintele Ciprian Paraschiv

BREAKING NEWS | Şedinţă de urgenţă la Iaşi. Primarul Mihai Chirică l-a demis pe Andrei Cristea şi l-a sancţionat pe preşedintele Ciprian Paraschiv

Poli Iași

Comentarii

Andrei Cristea a fost demis de pe banca echipei Poli Iaşi, după doar două meciuri.

Andrei Cristea şi-a încheiat rapid mandatul de antrenor al moldovenilor. După doar două meciuri disputate, ambele pierdute, fostul atacant în vârstă de 36 de ani a fost demis de conducerea clubului Poli Iaşi.

Miercuri dimineaţă, la Primăria Municipiului Iaşi, a avut loc o şedinţă între membrii Consiliului Director şi primarul Mihai Chirică. În cadrul acestei întâlniri, cei prezenţi au luat decizia demiterii lui Andrei Cristea, care va rămâne în continuare jucătorul echipei Poli Iaşi.

Lista scurtă de propuneri în vederea numirii noului antrenor al echipei va fi anunţată joi dimineaţă, iar în cadrul şedinţei de miercuri, primarul Mihai Chirică a decis şi sancţionarea cu 10% din salariu, pentru următoarele trei luni, a preşedintelui Ciprian Paraschiv, care a fost chemat la renegocierea salariului şi la contrasemnătura documentelor avizate de primar.

Cu Andrei Cristea pe banca tehnică, moldovenii au cedat meciurile de pe propriul teren, scor 2-3, cu Astra Giurgiu, şi 0-2, cu FC Voluntari. Poli Iaşi are acum 10 meciuri consecutive fără victorie, dintre care 9 au fost înfrângeri, iar acum este pe ultimul loc în Liga I, cu 16 puncte obţinute în cele 24 de etape disputate.

Andrei Cristea, declaraţii şocante la adresa lui Radu Petrescu

Arbitrul Radu Petrescu a scris în raportul întocmit după meciul Poli Iaşi - FC Voluntari că a fost insultat de antrenorul gazdelor, Andrei Cristea.

"Mai bine mureai la operaţie", este fraza consemnată în raportul arbitrului.

"Petrescule, fugi la vestiar, bă, infractorule!", i-a transmis Andrei Cristea lui Petrescu, după meci, conform imaginilor surprinse de camerele TV.

"Am inteles ca arbitrul a scris ca a fost jignit de Andrei Cristea. Cuvintele sunt foarte grele, noi nu le permitem in club. Andrei a spus ca el nu a zis asa ceva. Ma si mira, pentru ca o parte din meci am stat in tribuna. Toti din jurul meu mi-au spus ca nu a spus asa ceva, nu stiu cum si-ar fi putut da seama arbitrul ca Andrei a fost, din grup, cel care l-a jignit.

Arbitrul nu era aplaudat ca la teatru la fiecare decizie luata, din punctul meu de vedere a fost o delegare neinspirata. La ultimul meci de anul trecut, cu Sibiul, au fost multe faze controversate. Cred ca era de evitat delegarea la un meci intre locurile 15 si 16. Nu am de ce sa iau o decizie disciplinara impotriva lui Andrei Cristea, ne vom apara si noi la Comisii", a declarat presedintele lui Poli Iasi, Ciprian Paraschiv, pentru Looksport. 

Radu Petrescu a suferit în 2018 o operaţie pe creier pentru îndepărtarea unei tumori.

FC Voluntari a învins-o, luni, în deplasare, cu scorul de 2-0, pe Poli Iaşi, în etapa a XXV-a a Ligii I.

Afla mai multe despre: poli iasi 

viewscnt
Articole similare