Patronul lui U Craiova, Mihai Rotaru, a încercat, la 24 de ore de la anunţul plecării lui Victor Piţurcă de la echipă, să-l facă pe antrenor să se răzgândească. Duminică, Rotaru a recurs la un gest prin care să-i arate fostului selecţioner că există cale de împăcare, dar Piţi nu a mai putut fi întors din drum.
Victor Piţurcă, acuzaţii la plecarea de la U Craiova
Antrenorul instalat în august la U Craiova a plecat câteva luni mai târziu, dezamăgit de felul în care decurg lucrurile la echipă. Deşi preşedintele Sorin Cârţu i-a găsit un alibi lui Piţurcă, ruptura a fost anunţată oficial sâmbătă.
Oltenii au fost luaţi prin surprindere de despărţirea de Victor Piţurcă, chiar înainte de plecarea echipei în cantonamentul din Turcia, iar Mihai Rotaru a încercat să facă un prim pas spre împăcare, chiar dacă ruptura fusese anunţată oficial.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihai Rotaru a sperat să-l întoarcă pe Victor Piţurcă
Deşi cei doi nu s-au înţeles în privinţa transferurilor, duminică patronul lui U Craiova a continuat negocierile cu Gabriel Tamaş şi Valerică Găman, fotbalişti doriţi neapărat de Victor Piţurcă la echipă. Totuşi, din punctul de vedere al fostului selecţioner nu a mai fost cale de împăcare, iar acesta a refuzat să revină în fruntea echipei.
Victor Piţurcă a fost numit în funcţia de antrenor al Universităţii Craiova pe 3 septembrie 2019. La acea vreme, Piţurcă declara că obiectivul lui este de a câştiga campionatul şi de a califica echipa olteană în grupele Ligii Campionilor.
În vârstă de 63 de ani, Piţurcă a antrenat în cariera lui FCSB, FC Universitatea Craiova şi Al-Ittihad. De asemenea, el a fost selecţionerul României în două mandate, între 2004 şi 2009 şi în perioada 2011-2014. Între 1996 şi 1998, Piţurcă a condus naţionala de tineret
Anunţul oficial făcut de U Craiova
"Clubul Universitatea Craiova şi antrenorul principal au hotărât de comun acord rezilierea contractului la cererea domnului Victor Piţurcă. Această cerere a fost fundamentată de domnia sa prin prisma faptului că dorinţa de a câştiga campionatul nu a fost susţinută de către club. Îi dorim mult succes!", se precizează în comunicat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
U Craiova e pe locul al patrulea în Liga 1, cu 37 de puncte, la şapte puncte de liderul CFR Cluj.
Afla mai multe despre: victor piturca, u craiova, valerica gaman, gabriel tamas, mihai rotaru