Gheorghe Hagi a reuşit să-l convingă pe Steliano Filip să vină la Viitorul Constanţa. Posibila plecare a lui Bradley De Nooijer l-a făcut pe Hagi să insiste pentru aducerea lui Steliano Filip, rămas liber de contract după ce înţelegerea cu Dunărea Călăraşi a expirat.
Steliano Filip a oferit deja primele declaraţii după ce a devenit jucătorul Viitorului şi a declarat că şi-a dorit mereu să poată lucra în cariera sa cu Gică Hagi. Mai mult, fostul fundaş al lui Dinamo e gata să revină şi în circuitul echipei naţionale.
"Nu am stat prea mult pe gânduri, când am auzit că sunt interesaţi să vin aici. Mă bucur foarte mult că am ocazia să lucrez cu domnul Hagi. Mi-am dorit de mult timp să lucrez la un moment dat cu dânsul şi mă bucur că am ajuns la această înţelegere.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cunosc marea majoritate a colegilor şi a contat clar acest lucru, dar cel mai important a fost că e domnul Hagi aici. Sunt convins că băieţii mă vor primi bine.
Mă bucur că sunt aici şi sper să mă integrez cât mai repede. Sper să prind primul 11, de asta am venit aici. Vreau continuitate în joc, să ajut echipa şi să prind din nou şi echipa naţională.
E clar, Viitorul e echipa cu cel mai frumos fotbal. E o onoare să fiu aici şi sper să nu dezamăgesc", a declarat Steliano Filip după ce a semnat cu Viitorul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: steliano filip, viitorul