Un alt club de tradiţie din România e pe cale să renască.
Un alt club de tradiţie din România e pe cale să renască. Vineri, Consiliul Local al Municipiului Braşov a anunţat că există un "proiect de hotărâre privind achiziţionarea de către Municipiul Braşov a mărcilor FOTBAL CLUB BRAŞOV S.A.".
FC Braşov renaşte
Printre altele, în şedinţa din 20 decembrie a Consiliului Local al Municipiului Braşov s-a discutat şi despre soarta celui mai important club din oraş: "Proiect de hotărâre privind achiziţionarea de către Municipiul Braşov a mărcilor FOTBAL CLUB BRAŞOV S.A. înregistrate la OSIM sub număr de depozit M 2011 08622 respectiv sub număr de marcă 123248 şi M 2011 08625 respectiv sub număr de marcă 126751. Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov".
În prezent, SR Municipal Braşov, echipa susţinută de suporterii din oraş, se află în Liga 3.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Clubul de fotbal FC Braşov a intrat în faliment în 2017. Gruparea avea datorii de 10 milioane de euro, aproximativ 5 milioane de euro fiind impozite neplătite.
Echipa de fotbal FC Braşov a fost înregistrată la Federaţia Română de Fotbal în 1936. A fost prima echipă din România care a căştigat o cupă internaţională. Au reuşit să câştige Cupa Balcanică, în 1961. Astăzi, cupa nu se regăseşte la club şi nu ştie nimeni unde este. Se bănuieşte că este la un depozit al federaţiei sau că ar fi la fostul antrenor Nicolae Proca, care a decedat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc brasov, marca fc brasov, sr municipal braşov,