Petrolul îşi caută antrenor după ce Mehmet Topal şi-a anunţat demisia de la cârma echipei de pe "Ilie Oană".
Deşi traversează un sezon peste aşteptări, Petrolul a rămas fără antrenorul Mehmet Topal, sosit la echipă odată cu investitorii turci care au părăsit deja "corabia" ploieşteană. Primul nume de potenţial înlocuitor pentru Topal a fost deja avansat, Florin Pîrvu, fostul antrenor al "Lupilor".
Adrian Mutu, dorit la Petrolul pentru înlocuirea lui Mehmet Topal
Totuşi, el nu este singurul antrenor pe care şefii Petrolului îl au pe listă. Potrivit ProSport, Petrolul încearcă să dea o lovitură de imagine şi vrea să-l aducă pe banca de pe "Ilie Oană" pe Adrian Mutu, fost jucător la Petrolul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Liber de contract după despărţirea de CFR Cluj, Adrian Mutu a mai purtat negocieri cu Petrolul şi înainte de sosirea lui Topal, iar acum "Briliantul" poate fi din nou o soluţie pentru echipa ploieşteană.
În vârstă de 45 de ani, Mutu a antrenat FC Voluntari, naţionala U21, FCU Craiova, Rapid, Neftchi Baku şi CFR Cluj. El are 117 meciuri ca antrenor, dintre care 51 de victorii, 29 de egaluri şi 37 de înfrângeri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: petrolul, adrian mutu, antrenor, mehmet topal, inlocuitor