Real Madrid este gata să facă primul transfer al verii, în aşteptarea lui Kylian Mbappe (25 de ani), care va sosi liber de contract de la PSG, la finalul lunii iunie. Florentino Perez, preşedintele Realului, şi-a dat acceptul să plătească pentru un fotbalist.
Este vorba despre Joselu (34 de ani), atacantul care a fost împrumutat în sezonul trecut de la Espanyol Barcelona, club aflat în liga secundă din Spania. Prestaţiile sale l-au convins pe Carlo Ancelotti, care i-a transmis lui Florentino Perez să-l transfere definitiv.
Real Madrid îl transferă definitiv pe Joselu, de la Espanyol
Concret, potrivit jurnalistului Patrick Berger, Real Madrid urmează să activeze clauza de cumpărare definitivă a lui Joselu de la Espanyol. Astfel, atacantul care a adus calificarea Realului în finala Ligii Campionilor, cu o dublă contra lui Bayern, va rămâne în continuare pe "Santiago Bernabeu".
Joselu a jucat 48 de meciuri (2092 de minute) în toate competiţiile sezonului la Real Madrid, timp în care a marcat de 17 ori şi a livrat trei pase decisive.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 5 - cinci milioane de euro este cota de piaţă a lui Joselu în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
— Transfer News Live (@DeadlineDayLive) May 25, 2024
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real madrid, joselu, transfer