Finalul sezonului 2024-2025 din Serie B vine cu o lovitură grea pentru Brescia Calcio, care a fost sancţionată drastic de autorităţile fotbalistice italiene. Clubul a primit o penalizare de 4 puncte pentru nereguli fiscale grave, pierzând astfel locul de baraj din clasament şi fiind retrogradat direct în Serie C.
Fraudă fiscală şi sancţiuni dure. Brescia a retrogradat în Serie C
Concret, Brescia a fost acuzată că nu a plătit contribuţiile sociale şi impozitele aferente salariilor din lunile decembrie şi ianuarie. Deşi conducerea a pretins că aceste obligaţii au fost acoperite prin achiziţionarea unor aşa-zise „credite fiscale”, FIGC a descoperit că respectivele credite erau inexistente, considerând fapta drept fraudă.
Pe lângă retrogradare, clubul pierde şi sprijinul conducerii: preşedintele Massimo Cellino şi fiul său, Edoardo, au fost suspendaţi pentru 6 luni din toate activităţile oficiale legate de fotbal.
Nicolae Simatoc, Dorin Mateuţ, Neluţu Sabău, Florin Răducioiu, Gheorghe Hagi şi Dănuţ Lupu sunt cei şase români care au jucat de-a lungul istoriei al Brescia. Singurul român care a pregătit gruparea lombardă este Mircea Lucescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Clasamentul se rescrie: Sampdora scapă de retrogradarea directă şi va juca la baraj
Iniţial clasată pe locul 16, Brescia cade pe locul 18 după penalizare — loc care duce direct în Serie C. Această cădere produce o rearanjare în zona fierbinte a clasamentului:
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Salernitana urcă de pe locul 17 pe locul 16, dar va fi nevoită să dispute barajul de menţinere, conform regulamentului.
Sampdoria, care era pe 18 şi în pericol de retrogradare directă, urcă pe locul 17 şi va juca, la rândul ei, barajul pentru supravieţuire în Serie B. Brescia coboară pe locul 18 şi retrogradează automat în Serie C, alături de echipele clasate pe ultimele două locuri.
Astfel, lupta pentru rămânerea în Serie B nu s-a încheiat pe teren, ci în birourile federaţiei, iar echipe precum Sampdoria şi Salernitana primesc o nouă şansă — de data aceasta, în barajele decisive pentru sezonul viitor.
În urmă cu două săptămâni s-a disputat ultima etapă în Serie B, iar Sampdoria a terminat pe poziţie retrogradabilă, după un egal cu Juve Stabia. Pentru ”Samp” se prevedea prima participare în Serie C din istoria clubului, însă ”Blucerchiati” au fost salvaţi de penzaliarea primită de Brescia.
În Genoa, fanii ”grifonului” au sărbătorit presupusa retrogradare a rivalilor cu focuri de artificii, însă Sampdoria a primit o mână neaşteptată de ajutor.
Afla mai multe despre: s