You are here:

BREAKING | Surpriză! Cel mai bun marcator din istoria Oţelului s-a retras din fotbal, dar va rămâne în conducerea clubului

BREAKING | Surpriză! Cel mai bun marcator din istoria Oţelului s-a retras din fotbal, dar va rămâne în conducerea clubuluigalerie foto

Superliga

Comentarii

Lotul Oţelului Galaţi a suferit numeroase modificări în această vară. Roş-alb-albaştrii au terminat pe opt în Superliga şi au avut un sezon excelent pentru o formaţie nou-promovată, la finalul căruia au pierdut dramatic finala Cupei României, contra Corvinului.

Eduard Pap, Relu Stoian, Claudio Mocanu, Dragan Lovrici, Dan Panait, Costin Ghiocel, Vasile Jardan, Pablo Gaitan Anes Rusevici şi George Cîrjan s-au despărţit de formaţia gălăţeană, însă Dorinel Munteanu şi-a întărit lotul în toate compartimentele.

Stipe Juric, Neluţ Roşu, Maksym Kovalyov, Iustin Popesu, Cristian Chira, Vasilije Djuric , Nikola Stevanovic, Valerio Gallo, David Maftei, Bogdan Stăuciuc şi Albert Hofman sunt numele noi cu care Dorinel Munteanu va ataca play-off-ul Superligii şi este de aşteptat ca la malul Dunării să mai sosească întăriri.

Golgheterul all-time din istoria Oţelului s-a retras din activitate, dar rămâne la Galaţi! Va ocupa o funcţie în cadrul clubului

George Cîrjan (35 de ani) şi-a anunţat retragerea din activitate. Născut la Galaţi, crescut la grupele de copii şi juniori ale Oţelului, Cîrjan s-a decis să agaţe ghetele în cui, după ce a pus umărul la renaşterea clubului.

În 2017, acesta a revenit acasă şi rămas alături de cuorile roş-alb-albastre, chiar dacă a ratat de patru ori promovarea în Liga 2 cu Oţelul. În 2022, Dorinel Munteanu s-a întors la Galaţi, iar fosta campioană a României a promovat succesiv, din Liga 3 în Superliga.

Om de bază în Liga 2, George Cîrjan a pierdut contactul cu primul 11 odată cu revenirea în primul eşalon, însă şi-a ajutat echipa de fiecare dată când a intrat pe teren, iar finalul carierei sale este demn de laudă, având în vedere continuitatea şi devotamentul pe care fostul jucător l-a arătat pentru clubul gălăţean.

Conform Viaţa Liberă, Cîrjan are şanse să rămână în conducerea Oţelului, la fel cum a făcut şi Cristi Sârghi. ”Chivu de la Galaţi” s-a retras în 2023, însă este director sportiv şi unul dintre oamenii de încredere ai lui Dorinel Munteanu.

George Cîrjan este cel mai bun marcator din istoria Oţelului.

Afla mai multe despre: george cîrjanoţelul galaţidorinel munteanu 

viewscnt
Articole similare